AcasăEticheteIndustria auto

Tag: industria auto

Grevă în industria auto americană. Cei mai mari producători din Detroit, afectați

Greva a început vineri, de la ora 04:00 GMT (7:00, ora României), în lipsa unui acord cu conducerea celor trei mari producători auto din Statele Unite.

"Pentru prima dată în istoria noastră, vom face grevă la toate cele trei Big Three", a declarat Fain.

Sindicatul United Auto Workers (UAW) anunţase anterior că a ales trei uzine pentru a lansa greva, câte una pentru General Motors, Stellantis şi Ford. Este vorba de uzinele de asamblare de la Wentzville (Missouri) pentru GM, Toledo (Ohio) pentru Stellantis şi Wayne (Michigan) pentru Ford. Acestea totalizează aproximativ 12.700 de membri ai sindicatului UAW.

Grevele din aşa-numitul "Detroit Three" vor opri producţia automobilelor Ford Bronco, Jeep Wrangler şi a camionetei Chevrolet Colorado, alături de alte modele populare.

Preşedintele UAW, Shawn Fain, a declarat că sindicatul va renunţa deocamdată la greve mai costisitoare, la nivelul întregilor companii, dar a precizat că toate opţiunile rămân deschise în cazul în care nu se ajunge la un acord asupra unor noi contracte.

Fain a prezentat planurile pentru aceste greve simultane, fără precedent, în cadrul unei intervenţii pe Facebook Live, cu mai puţin de două ore înainte de expirarea vechiului contract.

Greva vine după săptămâni de ciocniri între Fain şi directorii Detroit Three din cauza cererilor sindicatului de a primi o parte mai mare din profiturile generate de maşinile cu combustie. Totodată, sindicaliştii vor o mai mare siguranţă a locurilor de muncă, pe măsură ce producătorii auto trec la vehicule electrice.

Preşedintele sindicatului, Shawn Fain, i-a îndemnat pe cei aproximativ 146.000 de membri de sindicat care lucrează pentru aceşti trei producători istorici să fie pregătiţi să reacţioneze în funcţie de evoluţia negocierilor, avertizând că sindicatul nu va ezita să prelungească greva.

Negocierile au început în urmă cu două luni pentru încheierea unor noi contracte colective pe patru ani.

Şeful Ford, Jim Farley, i-a reproşat lui Fain, joi după-amiază, la CNBC, că este "ocupat mai mult să se pregătească de grevă" în loc să negocieze. El doreşte "o grevă istorică în toate cele trei grupuri, dar vrem să facem istorie cu un acord istoric", a adăugat el.

Preşedintele General Motors, Mark Reuss, declarase anterior la acelaşi canal că o grevă ar fi "un rezultat foarte, foarte trist", cu consecinţe majore. "Pentru fiecare persoană din uzinele noastre care nu lucrează, alte şase nu lucrează", a arătat el.

Ultima grevă din acest sector, în 2019, a afectat doar GM. Mişcarea de protest a durat şase săptămâni.

UAW cere o creştere salarială de 36% în patru ani, în timp ce cei trei producători americani nu au mers mai departe de 20%, potrivit liderului sindical. Cei trei giganţi auto din Detroit au refuzat, de asemenea, să acorde zile suplimentare de concediu şi să majoreze pensiile, care sunt asigurate de fonduri aparţinând fiecărei companii.

Compania de consultanţă Anderson Economic Group (AEG) estimează că o grevă de zece zile ar putea costa economia americană peste cinci miliarde de dolari ca venituri pierdute, iar o dispută industrială prelungită ar putea avea consecinţe politice pentru preşedintele Joe Biden, al cărui bilanţ economic a fost criticat în special din cauza inflaţiei persistente. Cu ceva mai mult de un an înainte de alegerile prezidenţiale, el se află într-o postură dificilă, între sprijinul său declarat pentru sindicate şi spectrul unei lovituri pentru economia americană. El a discutat telefonic joi seara cu Shawn Fain şi cu liderii producătorilor pentru a face bilanţul negocierilor.

La jumătatea lunii august, Biden ceruse un acord "câştigător" şi "echitabil", care să consolideze drepturile angajaţilor în perioada tranziţiei către vehiculele electrice.

REVOLUȚIE în industria auto: UE schimbă radical modul de omologare pentru mașini

Oficialii Comisiei Europene (CE) pregătesc o măsură legislativă aplicabilă în întreaga Uniune Europeană (UE) care prevede ca laboratoarele de omologare naționale să intre sub supravegherea unui organism al CE. Acesta va putea verifica modul de omologare și va putea amenda autoritățile naționale și producătorii...

România a mai pierdut un investitor: Jaguar Land Rover va construi o uzină în Slovacia

Anterior, Jaguar Land Rover, companie controlată de grupul indian Tata Motors, a anunţat că a ales oraşul Nitra, din vestul Slovaciei, pentru a construi o uzină care ar urma să devină operaţională în 2018 şi a cărei capacitate de producţie ar putea ajunge la...

Comerţul auto a accelerat în primul trimestru

Afacerile pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor au avansat cu 7,8%, ca serie brută, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (16,7%), întreţinerea şi repararea autovehiculelor (7,9%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente,...

Încă un producător de maşini ar putea veni în România

„Al treilea constructor este pe ţeavă, dar se uită la infrastructura de transport“, a declarat Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Autovehicule din România (ACAROM), la evenimentul „Industria auto: motorul economiei româneşti“, realizat de ZF în parteneriat cu Dacia, Porsche Leasing şi Garanti Leasing....

Suntem tot mai dependenti de industria auto

39 dintre cei mai mari 100 de exportatori români au activităţi în producţia de maşini şi componente pentru industria auto.Producătorii din industria auto au avut anul trecut exporturi de 16,7 mld. euro, circa o treime din tot ce trimit fabricile româneşti pe pieţele externe....