AcasăEticheteKerosen

Tag: kerosen

Român implicat în furtul a peste 2 milioane de litri de kerosen dintr-o conductă NATO

Un tribunal din Hainaut, Belgia, a pronunțat, la începutul acestei săptămâni, sentințele pentru membrii unei bande de hoți care a furat o cantitate uriașă de kerosen din conductele NATO. Din această bandă făcea parte și un român, care îndeplinea rolul de șofer.Liderul bandei,...

Kerosen ieftin, dar zboruri la fel de scumpe

Un petrol ieftin înseamnă şi un kerosen ieftin, dar companiie aeriene nu se grăbesc să ieftinească biletele. Cele aflate pe pierdere speră să ajungă pe profit cu ajutorul cheltuielilor mai mici cu carburanţii. Iar cele aflate deja pe profit folosesc banii economisiţi ca să...

Inspectorii vamali din Bucureşti au confiscat de la două firme 268 de tone de GPL şi kerosen

Neregulile au fost descoperite în urma unui control inopinat desfăşurat în perioada 18 martie 2013 - 26 martie 2013 în vederea combaterii evaziunii fiscale în domeniul comercializării produselor energetice la două societăţi comerciale cu sediul în municipiul Bucureşti. Inspectorii vamali au constatat că cele două...

Primul zbor comercial cu biocombustibil

Nici urmă de oficial guvernamental la cules de aplauze. Nici măcar un singur lucru care să semene cu o panglică. În faţa porţii de îmbarcare pentru zborul Hamburg-Frankfurt, discursurile reprezentaţilor companiei Lufthansa se succed cu rapiditate şi concizie maximă. „Lufthansa este prima companie aeriană...

Trafic întrerupt pe DN22C în Constanţa, după răstunarea unei autocisterne încărcată cu kerosen

Un reprezentant al Infotrafic a declarat sâmbătă, pentru NewsIn, că accidentul nu s-a soldat cu victime, dar zona a fost izolată de pompieri, din cauza kerosenului care se scurge pe drum. La acest moment se lucrează la rute ocolitoare, potrivit sursei citate.

KLM zboară ecologic. Un Boeing 747 a efectuat un zbor-test, fiind alimentat parţial cu bio-kerosen

A fost primul exerciţiu de acest fel operat în Europa. Directorul executiv al companiei a declarat că biocombustibilul folosit in zborul demonstrativ reduce considerabil emisiile de noxe.Un Boeing 747 a decolat de pe aeroportul din Amsterdam pentru un zbor experimental de aproximativ o...