AcasăEticheteLibia

Tag: Libia

CRIZĂ în Libia: Armata s-a mobilizat la Tripoli

Militari la bordul unor vehicule blindate şi camionete înarmate cu mitraliere sau tunuri antiaeriene au fost mobilizate, de asemenea, în Piaţa Martirilor, în centrul oraşului Tripoli, unde era prevăzută, vineri, o manifestaţie împotriva miliţiilor. "Acest dispozitiv vizează securizarea intrărilor în (oraşul) Tripoli, instituţiilor de stat...

Ministerul libian al Afacerilor Externe, încercuit de persoane înarmate

Protestatarii cer epurarea ministerului de oficiali şi ambasadori care au activat în perioada fostului regim al lui Muammar Kadhafi.   Un oficial al Ministerului Afacerilor Externe a deplâns metodele "extrem de ofensatoare", chiar dacă revendicările sunt "legitime", subliniind că acest lucru nu justifică "paralizarea activităţii întregului...

Hillary Clinton, acuzată în cazul atentatului de la Benghazi

"Reducerile nivelului de securitate înaintea atacurilor de la Benghazi au fost aprobate până la cel mai înalt nivel al Departamentului de Stat, inclusiv secretarul de Stat Clinton", scriu cinci preşedinţi republicani ai unor comisii din cadrul Camerei Reprezentanţilor într-un raport publicat miercuri.   "Oficiali de rang...

Atentat cu maşină capcană împotriva ambasadei Franţei din Tripoli

Ambasada Franţei a fost lovită de ceea ce se pare a fi o maşină-capcană, în urmă atentatului fiind răniţi doi gardieni din serviciul de securitate al misiunii diplomatice. 'A fost un atac asupra ambasadei. Credem că a fost un vehicul-capcană', a afirmat un oficial...

Libia își închide ambasada de la Cairo

Într-un comunicat, misiunea diplomatică a precizat că a decis să îşi suspende sine die activităţile de la Cairo, mai ales serviciile consulare, însărcinate cu furnizarea de vize pentru Libia, la care apelează sute de mii de egipteni.   Un responsabil al acestei ambasade a afirmat pentru...

Ambasada britanică din Tripoli, ţinta unei posible ameninţări

"Avem informaţii despre o ameninţare potenţială împotriva ambasadei britanice din Tripoli. Recomandăm evitarea deplasărilor neesenţiale la Tripoli", a adăugat purtătorul de cuvânt.   Joi, Marea Britanie a fost primul stat occidental care şi-a îndemnat cetăţenii să părăsească oraşul Benghazi din cauza unei "ameninţări specifice şi iminente".   Apelul...