AcasăEticheteMarc Jacobs

Tag: Marc Jacobs

Cel mai bogat om din Europa a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic

Francezul Bernard Arnault este recompensat pentru "serviciile economice" şi "serviciile aduse comunităţii în sens larg a Regatului Unit". Regina Elizabeth a II-a a aprobat acordarea înaltei distincţii patronului gigantului LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton SA (LVMH), printr-un comunicat trimis de casa regală ministerului britanic...

O parte din colecţia pentru primăvară/vară 2012 a lui Marc Jacobs, furată

Purtătorul de cuvânt al casei de modă a mai precizat, joi după amiază, că modelele originale ale colecţiei sunt în siguranţă, la New York, informează vogue.co.uk. Piesele au fost furate în timp ce se aflau în grija unui curier, care le transporta de la Paris...

Din toamnă puteţi face shopping la magazinul COCOR

Centrul comercial din Bucureşti va fi structurat ca department store în raioane specializate pe fiecare din cele 7 etaje, care au o suprafaţă construită de 25000 mp, incluzând o parcare supraetajată de 200 locuri.„Data de lansare a fost special aleasă şi coincide cu...

Madonna pierde contractul de imagine a Louis Vuitton în favoarea unui model cu 26 de ani mai tânăr

Veştile proaste pentru vedeta de 51 de ani nu se opresc însă aici. Aceeaşi Lara Stone, comparată de mulţi cu Brigitte Bardot, i-a suflat cântăreţei şi contractul pentru campania legată de colecţia primăvară-vară 2010 a designerului Marc Jacobs, în ciuda faptului că acesta este...

Care sunt supraviețuitorii brandurilor de lux din România

1. LOUIS VUITTON. Prin intermediul magazinului deschis în cadrul hotelului JW Marriott în iunie 2008, producătorul francez de marochinărie, pantofi și accesorii devenea primul brand internațional de lux care intra cu o investiție directă, de aproximativ un milion de euro, pe piața locală. Louis...