AcasăEticheteMinister

Tag: minister

Ponta a prezentat acordul de colaborare instituţională cu Băsescu: Pentru presă e interesantă partea privind conduita publică a semnatarilor

Ponta a dat citire punctelor principale la care se referă acodul.   "Acordul prevede principii şi valori comune, orientarea strategică a României, apartenenţa la NATO şi la UE, securitatea României, independenţa Justiţiei, asigurarea funcţionalităţii instituţiillor, priorităţi de apărare, orientarea în direcţia aprofundării integrării în cadrul construcţiei...

Partida Romilor cere Guvernului înfiinţarea unui minister al acestei etnii

Prim-vicepreşedintele Partidei Romilor "Pro Europa" Cluj, Aurel Pascu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că situaţia romilor este "dezastruoasă" şi se trag semnale de alarmă din partea Comisiei Europene legate de această situaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.   "Cerem viitorului Guvern înfiinţarea unui mega-minister pentru romi...

Toate ramurile agriculturii cer bani, după suplimentarea bugetului ministerului

"Când au aflat că vom primi 100 de milioane de euro la rectificarea bugetară, toate ramurile agriculturii au venit la minister şi au spus că sunt probleme", a spus Constantin.   Ministerul Agriculturii va fi instituţia care va primi cei mai mulţi bani la cea de-a...

Daniel Constantin susţine că mulţi directori nu au informat agricultorii de măsurile luate în sprijinul lor

Daniel Constantin a afirmat că mulţi directori ai unităţilor aflate în subordinea Ministerului Agriculturii "nu şi-au făcut datoria aşa cum ar fi trebuit", de a informa agricultorii de măsurile luate de Guvern în sprijinul lor.   "Am avut neplăcuta surpriză în foarte multe judeţe să merg...

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 09.08.2012

capital.ro: Frauda pe carduri a fost de 1,26 miliarde de euro în 2010: Ultimul raport publicat de Banca Centrală Europeană (BCE) arată că 0,018% din totalul tranzacțiilor realizate în sistem SEPA și 0,40% din totalul tranzacțiilor cu cardul au făcut obiectul unei fraude. Astfel, totalul sumelor fraudate...

Ecaterina Andronescu: Nu merg la minister pentru cutremure în învăţământ

Propusă de premierul Victor Ponta ca ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu a afirmat că este îngrijorată deoarece în ultimul timp politicienii pierd foarte multă vreme în dezbateri şi dispute care nu au sens.   'Începutul de an şcolar bate la uşă, clasa pregătitoare este destul de...