AcasăEticheteMinisterul dezvoltarii

Tag: Ministerul dezvoltarii

Ministerul Dezvoltării a ales primele clădiri cu risc seismic care vor fi consolidate, din banii statului. Printre ei, sunt și 19 școli

Potrivit Ministerului Dezvoltării, 19 instituţii de învăţământ, 13 edificii socio-culturale, 11 blocuri de locuinţe, 4 clădiri administrative şi 3 unităţi de sănătate au fost incluse în celor care pot primi finanţare odată ce autorităţile locale depun documentele suplimentare necesare.

Clădirile sunt din Bucureşti, Argeş, Botoşani, Braşov, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Neamţ, Prahova, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Vrancea, iar suma totală solicitată pentru consolidarea lor este de 738 milioane de lei.

”În urma includerii pe Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentaţia necesară în vederea încheierii contractelor de finanţare. Odată încheiate aceste contracte, având în vedere că finanţarea este asigurată din bani publici, se va derula procedura de achiziţie publică, iar după aceea pot începe lucrările de consolidare”, a transmis, miercuri, Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă.

Instituţia derulează Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%. Locatarii clădirilor consolidate şi autorităţile locale nu vor fi nevoiţi să restituie banii.

În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanţare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri.

Celelalte 316 proiecte dintre cele 366 de solicitări de includere în Program au primit solicitări de clarificare şi sunt în etapa de evaluare.

Suplimentar clădirilor consolidate prin Programul naţional de consolidare, ministerul finanţează, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), alte 251 de clădiri, iar, prin Compania Naţională de Investiţii, 57 de clădiri.

 

 

Ministrul Dezvoltării, despre întâlnirea cu preşedintele Iohannis: Vrea să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în Guvern

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a declarat că întrevederea cu preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost una legitimă, că şeful statului a dorit să discute cu miniştrii pentru a afla de la aceştia ce programe au, dar s-a discutat şi despre fondurile europene, transmite News.ro.Cseke...

Baronii locali, lăsați fără fonduri. Câți bani vor avea primarii pentru dezvoltarea locală

Bugetul Programului Național de Dezvoltare Locală a fost redus din nou.Potrivit proiectului de buget pe 2021 care a ajuns în Parlament, alocarea pentru ministerul Dezvoltării, condus de UDMR, se ridică la 3,8 miliarde de lei, sub cea inițială, de patru miliarde de lei.     ATENȚIE, deși...

Prima reformă în Ministerul Dezvoltării, economie de 20 de milioane de lei

E vorba despre desființarea structurilor regionale intermediare ale Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) și reducerea costurilor aferente, potrivit unui comunicat de presă.   Streinu-Cercel a câștigat 19.000 euro/lună anul trecut. În 2019, câștigase „doar” 8.500 euro/lună    Astfel, ministrul arată că analiza activității ISC a demonstrat suprapunerea...

O lege care se încalcă frecvent: Angajații care se dau drept polițiști

Polițiștii locali se prezintă, de multe ori, în teritoriu, ca fiind reprezentanți ai Poliției Române, în condițiile în care este o mare diferență între cele două instituții. Poliția Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce Poliția Locală ține de autoritățile locale...

Orasul romanesc refacut din fonduri europene

Este vorba despre un oraș greu încercat de istorie, Drobeta-Turnu Severin, unde au fost refăcute străzi, au fost modernizate școli și licee și a fost instalat un sistem de monitorizare video în întregul oraș, se arată într-o informare a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației...