AcasăEticheteNou acord fmi

Tag: nou acord fmi

Tarom, Poşta Română şi Oltchim, incluse pe lista de companii monitorizate în noul acord cu FMI

"Vom extinde numărul companiilor care sunt monitorizate în program. În programul actual avem o ţintă pe balanţa operaţională a celor mai mari 10 zece companii cu pierderi. Vrem să mărim numărul la circa 20 de companii", a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în...

Avem un nou acord cu FMI. Vezi cele mai importante declaraţii VIDEO

"La nivel de experţi am ajuns la o înţelegere privind un nou acord. Noul program al FMI odată aprobat va asigura o asistenţă de 3,6 mld. euro. Vom solicita aprobarea boardului FMI în ceea ce priveşte noua evaluare, precum şi noul program. Autoritatile au...

Isărescu susţine o nouă înţelegere cu FMI şi CE pe doi ani

"Guvernatorul a făcut câteva referiri la acordul FMI, în linii generale, dar a precizat la un moment dat că suma viitorului acord nu este importantă, scopul fiind continuarea acordului", au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare. Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat la începutul...

FMI revine la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord

Acesta ar urma să fie unul preventiv. România va avea la dispoziţie o linie de finanţare pe care o va folosi doar la nevoie. Potrivit fostului ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, România va avea nevoie, anul viitor, de un împrumut în valoare de 10...

Cum va arăta noul acord cu FMI

"Nu văd un motiv pentru a avea un program la fel de mare precum cel actual, pentru că nevoia nu mai este aceeaşi. În cazul împrumutului actual a fost o situaţie de criză, unde exista o mare nevoie de finanţare. Va fi cu siguranţă...

Băsescu: În 2011 România va semna un nou acord cu FMI. Nimeni nu ne împrumută pe termen lung (VIDEO)

"Nimeni în momentul de faţă nu împrumută România pe termen lung, din cauza deficitelor structurale", a afirmat şeful statului. El a precizat că România are "probleme uriaşe să contracteze împrumuturi cu scadenţa la trei ani"."România ar vrea, dar, datorită dezechilibrelor macroeconomice, nimeni nu o...