AcasăEticheteOMV

Tag: OMV

OMV a dat în judecată România privind vânzarea gazului din Marea Neagră

Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, afirmă, în contextul discuțiilor de luni dintre Guvern şi reprezentanţii OMV, că firma austriacă a dat România în judecată pe clauza de preemţiune din legea offshore privind vânzarea gazului din Marea Negră.Conform fostului ministru al Energiei, articolul 20...

Marcel Ciolacu îi „dă peste nas” Austriei. Nu discută legea offshore cât timp România nu are voie în Schenghen

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu o delegaţie a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia au fost discuţii despre perspectivele proiectului exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep.Şeful Executivului şi-a manifestat speranţa că...

Taxa de solidaritate, refuzată de OMV Petrom. Un reprezentat UE vine la București pentru a discuta cu M. Finanțelor

Consultările sunt esenţiale pentru a stabili aplicarea contribuţiei de solidaritate şi în cazul OMV Petrom, companie care a anunţat că, potrivit propriei interpretări a situaţiilor sale financiare, nu va trebui să plătească. Cazul, o speţă fiscală complexă care trebuie clarificată de către autorităţile europene, a fost politizat puternic în ultimele săptămâni.

Un oficial al Direcţiei Generale Impozitare şi Uniune Vamală (TAXUD), Benjamin Angel, director pentru Taxare directă, Coordonare fiscală, Analiză şi evaluare economică, va veni la Bucureşti la mijlocul lunii martie pentru a discuta cu autorităţile române o gamă mai largă de aspecte privind politica fiscală a UE, dar vizita nu este "legată în mod special de contribuţia de solidaritate sau de politica energetică a UE, caz în care echipele tehnice ale Comisiei şi ale României sunt în contact pentru a se asigura că Regulamentul este bine aplicat", a precizat Executivul UE, conform .

Ministerul Finanţelor speră să primească mai devreme de o lună, cât mai este până la vizita oficialului european, un răspuns la a treia întreabare dintre cele transmise Comisiei.

În timp ce primele două întrebări au vizat implementarea regulamentului, iar Comisia a apreciat că acesta a fost transpus corect în legislaţia naţională, a treia întrebare este cea de care depinde dacă OMV Petrom va plăti taxa sau nu.

 


 

Rareş Bogdan acuză OMV Petrom că sfidează statul român: „Trebuie să mergem pe firul istoriei recente”

Rareş Bogdan a precizat, luni seară, la Realitatea TV, că Regulamentul Comisiei Europene a fost adoptat în octombie 2022 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.

”Trebuie să mergem pe firul istoriei recente. Pe data de 5 octombrie, Comisia Europeană dă un regulament prin care este obligatoriu ca, la data de 1 ianuarie 2023, cele 26 de state europene pot să impoziteze cu minim 35 la sută, cu maxim 95 la sută, toate companiile din energie, gaz, petrol şi la alegerea statului respectiv, sistemul bancar, respectiv sistemul de telefonie mobilă. Doar două state au ales să impoziteze compania de telefonie mobilă şi din zona de  banking, Cehia şi Ungaria. Restul  statelor membre au ales să impoziteze strict zona de energie care a avut profituri foarte mari în acest an. Mimimum 35 la sută, 14 state au ales această modalitate, dar alte state au ales 95-85-75 la sută. România merge pe o zonă mediană şi alege un procent care nu este nici cel mai mic, nu este nici cel mai mare dintre acestea. A venit în plus ca, în cazul în care companiile care sunt impozitate investesc o parte din profit, li se returnează o parte din taxa respectivă, adică 75 la sută din taxă. E o problemă pe care încercăm de vreo 3-4 săptămâni să o desluşim”, a declarat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul a subliniat că transcrierea prin codul CAEN este o chestiune falsă.

”Nu mai puţin de 5 state europene, Germania, Franţa, Slovacia, Olanda şi Belgia au ales să nu transpună prin codul CAEN, să meragă pe general. Ministerul Român al Finanţelor a spus că era obligatoriu ca în transcrierea Ordonanţei, să se adopte codul CAEN pe fiecare domeniu în parte. Deci chestiunea cu transcrierea prin codul CAEN al respectivului regulament este o chestiune falsă”, a subliniat Bogdan.

El este de părere că Ministerul Finanţelor trebuie să iasă cu explicaţii pe această temă.

”În următoarele zile, Ministerul Finanţelor, ministrul Finanţelor, secretarii de stat, sunt obligaţi să iasă cu lămuriri pentru români. Pentru că această Ordonanţă urma să afecteze 82 de companii, printre care şi OMV Petrol, şi Rompetrol, şi Romgaz, şi Likoil, şi Mol şi alte companii din domeniul energiei. Companiile mici plătesc această taxă, iar marea majoritate a companiilor mari, scapă de plata acestei taxe în speţă fiind cazul emblematic al OMV Petrom care a avut neobrăzarea să dea şi un comunicat sfidând opinia publică spunând că ei nu vor plăti această taxă în România, că o vor plăti în Austria şi că sumele din România nu le datorează deoarece nu se încadrează în plafonul de 75 la sută comercializare în domeniile prevăzute de ordonanţă. Aici intervine o problemă gravă care trebuie lămurită, deoarece OMV Petrom are o centrală de cogenerare de energie electrică din gaz, care se află la Brazi, care reprezintă undeva la 24 la sută din totalul activităţii companiei şi această centrală nu intră în respectiva ordonanţă din cauza netrecerii unor coduri CAEN. Aceste chestiuni trebuie lămurite pentru că, pe de-o parte, statul român pare foarte slab în faţa unei corporaţii, pe de altă parte, cetăţeanul român se simte complet nedreptăţit, deoarece un om care are un chioşc, o mică brutărie sau un magazin sătesc, dacă nu plăteşte taxă, automat Fiscul îi blochează conturile”, a mai spus Rareş Bogdan.

Parlamentarul european a criticat compania OMV Petrom, despre care a spus că îngreunează dezvoltarea României din punct de vedere energetic.

”Aceste chestiuni trebuie lămurite pentru că altfel părem o ţară bananieră, fără cap şi fără coadă, unde statul nu contează şi autorităţile statului sunt sfidate de o companie care pur şi simplu refuză să se supună. Nu mai spun că aceeaşi companie refuză să facă investiţile de pe Neptun Deep şi practic ne îngreunează posibilitatea investiţiei şi a devenirii României ca jucător pe piaţa regională de furnizare de ggaz în următorii 3-4 ani, fără să mai ţinem cont că aceeaşi companie refuză să ecologizeze puţurile de petrol, vreo 650 de puţuri”, a precizat Rareş Bogdan.

De asemenea, potrivit lui Rareş Bogdan, luni va avea loc o discuţie la nivelul coaliţiei de guvernare pe această temă.

”Luni avem şedinţă de coaliţie şi vom deschide acest subiect. Mă interesează ca oricine e acolo să vină cu lămuriri, de ce statul român este incapabil să încaseze taxe şi impozite de la marile corporaţii, în schimb execută pe loc companiile mici sau persoanele private”, a adăugat Rareş Bogdan.

 

Șeful ANAF, despre OMV Petrom și plata taxei de solidaritate: „Vom verifica”

”Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România se finalizează şi se depun la 30 mai dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a spus Heiuş.

El a precizat că ceea ce va verifica ANAF va fi ”modul în care şi-au calculat şi au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în această Ordonanţă”.

”OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a mai explicat şeful ANAF.

În cazul în care OMV sau altă companie nu respectă această prevedere privind taxa de solidaritate, ANAF va face o declaraţie de impunere şi va porni executarea silită către acesa societate pentru a recupera banii pe care îi datorează la buget, a arătat el. 

”Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze ( în prevederile Ordonanţei, nr) şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie. Şi dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenţia noastră şi vom face toate demersurile pentru a recupera aceşti bani”, a afirmat Heiuş. 

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat joi că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, impusă prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022, motivând că are „sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”.

   

 

Rareş Bogdan, despre anunţul OMV privind taxa de solidaritate: „O chestiune foarte gravă”

”E un examen pentru România, pentru statul român, dacă se dovedeşte un stat slab sau un stat puternic. Corporaţiile de talia OMV sau alte corporaţii cu capital românesc sau străin caută formule, prin specialişti angajaţi, de a rezolva din punct de vedere fiscal venituriel. Obligaţia statului este de a avea oameni suficient de pregătiţi în aşa fel încât să pună o contrapondere la specialiştii angajaţi de corporaţii şi să oblige aceste corporaţii să plătească impozite în ţara în care produc veniturile”, a spus Rareş Bpgdan.

El a arătat că ”statul român a reuşit o performanţă care arată o incapacitate a sa, sau proasta sa capacitate de a avea grijă de veniturile publice”.

” În ordonanţa care a fost dată în luna decembrie, funcţionarii din ministerul Finanţelor şi din ministerul Energiei au reuşit performanţa între ghilimele să aplice Regulamentul European, care este obligatoriu şi care dacă nu ar fi fost aplicat, pe această suprataxă, ne-ar fi dus în infridgement, să dea o portiţă de scăpare unor companii, ceea ce mi se pare o chestiune foarte gravă, pentru că este făcută ori din prostie, sau din proastă pregătire”, a mai spus Rareş Bogdan, adăugând că din perspectiva sa ambele sunt la fel de grave.

Rareş Bogdan a mai afirmat că ”această Ordonanţă este una care se aplică în 26 de state europene”. ”România nu a făcut-o cu dedicaţie pentru OMV sau pentru Lukoil sau pentru Rompetrol, mai ales că de această Ordonanţă beneficiază şi Romgazul, o companie cu capital eminamente românesc”.

Europarlamentarul a mai afirmat că ”statul austriact, respectiv OMV Petrom nu poate să vină să spună că nu are 75% din activitatea din România în domeniul extracţiei petroliere, a vânzării de produse petroliere, respectiv gaz sau energie electrică, pentru că nu se ocupă de vânzarea cârţilor, nici de evenimente culturale şi nici de vânzarea gogoşilor”.

”Atâta timp cât OMV Petrom plăteşte între 150 şi 180 de milioane, în suprataxă, în Austria, care la rândul său a venit cu transpunerea acestui regulament european, OMV nu se poate sustrage plăţii taxelor decât dacă statul român, prin ANAF -Ministerul Finanţelor, nu va fi în stare să fie suficient de puternic pentru a demonstra celor de la OMV că sunt obligaţi să plătească”, a mai arătat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL a afirmat că ”33 de ani, foarte multe corporaţii multinaţionale au considerat ţara noastră o zonă fără reguli”, în timp ce companiile româneşti, de forţă, au fost pur şi simplu de multe ori sub presiunea organelor de control.