AcasăEticheteOrganizare

Tag: organizare

Economia stă pe o piramidă inversată. Este sustenabil modelul de organizare a României?

A rămas în folclor declaraţia preşedintelui Traian Băsescu din mai 2010, în momentul în care a anunţat tăierea sala­riilor şi a pensiilor: "Statul arată aşa, ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel, care este economia românească".   Datele...

Poliţia rurală se reorganizează începând cu 1 septembrie

Dacă până acum la posturile de poliţie comunală exista câte un sigur poliţist care asigura liniştea şi ordinea publică, de la 1 septembrie oamenii legii vor fi redistribuiţi astfel încât în fiecare comună vor fi mai mulţi poliţişti la post. Toate aceste posturi comunale...

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 27.08.2012

capital.ro: Cum îngroapă OPSPI privatizarea Oltchim: Privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea, programată în luna septembrie, nu are nicio şansă de realizare, iar insolvenţa pare inevitabilă, în condiţiile în care singurul ofertant serios nu este pe placul Ministerului. Declaraţiile surprinzătoare ale şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie...

Ioan Rus: Etapele de până acum derulate în pregătirea referendumului au decurs impecabil

"Nu am avut sesizări până acum de nicio parte, din niciun colţ al ţării privind organizarea referendumului. Pe partea de securitate a secţiilor de votare, partea de interne a ministerului a luat toate măsurile. Avem mâine aproape 50.000 de oameni implicaţi în acest proces,...

Sever Voinescu: PDL a atacat la CCR organizarea referendumului

"S-a depus o contestaţie pe legea care aprobă şi modifică ordonanţa de urgenţă referitoare la competenţele CCR, pe legea care modifică Ordonanţa 41 în sensul stabilirii programului de vot şi pe legea care modifică Legea referendumului prin care se stabileşte că de fapt guvernul...

Ioan Rus: MAI va face faţă organizării referendumului, indiferent de cum se va desfăşura

El a precizat că, în ziua referendumului, MAI va avea "o desfăşurare de forţe masivă" pentru a evita turismul electoral.   "Astăzi, când noi vorbim, nu există decât un singur cadru legislativ: ordonanţa. Nu există o altă instanţă în afara Parlamentului României care să decidă ceva,...