AcasăEticheteOUG compensare facturi

Tag: OUG compensare facturi

ALERTĂ! Ministerul Energiei a anunțat noile măsuri de compensare a facturilor

Potrivit proiectului de Ordonanţă, pentru clienţii casnici se prevede acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, şi în valoare de cel mult 40% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. 

În perioada 1 februarie – 31 martie 2022 preţurile pentru energie electrică şi gaze naturale se plafonează pentru clienţii non-casnici, excepţie fiind clienţii non-casnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, cu modificarile si completarile ulterioare, după cum urmează:

a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh;

b) preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh.

Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse: a) pentru energie electrică - componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA; b) pentru gaze naturale - componenta de preţ al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distribuţie, costurile de furnizare şi TVA. (3) Componenta de preţ al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) şi componenta de preţ al gazelor naturale prevăzută la alin. (1) lit. b) nu includ TVA.”