AcasăEtichetePrognoze

Tag: prognoze

Inflația va scădea la 2% la sfârșitul primului trimestru din 2012, spun analiștii

La sfârșitul anului viitor inflația ar putea reveni, totuși peste 3%. Analiștii de la BT Asset Management (BTAM), societatea de administrare a investițiilor din Grupul Băncii Transilvania, își mențin la 3,3% estimarea inflației în decembrie 2012 și chiar la sfârșitul acestui an.Pe de altă...

Cum văd managerii economia românească în următoarele trei luni

Nu însă şi serviciile, afectate de scăderea cererii. Susţinută de exporturi, industria prelucrătoare va urma o evoluţie stabilă, în timp ce construcţiile vor intra în conservare, pe fondul sezonului rece. Potrivit estimărilor celor peste 9 mii de manageri chestionaţi de Institutul de Statistică...

Ce vor marii speculatori ai lumii. Soarta leului şi a piețelor financiare de la Bucureşti și din lumea largă

Capriciile percepțiilor marilor speculatori ai lumii fac, de pildă, ca piețele financiare europene să pară mai dispuse  să crediteze mai mult veștile bune despre SUA decât pe cele rele de pe ambele maluri ale Atlanticului. Capriciile sunt expresia răgazului pe care mari investitori îl...

SENTIMENTUL de dimineață: Stagnarea încordată de dinaintea primului foc de armă în lupta pentru Euro. Restul e recesiune

Ca și ieri, în absenţa oricăror ştiri, mai ales a acelor care nu fac decât să aţâţe volatilitatea pieţelor, am putea avea parte, în fond, de stagnare, indiferent de creşterile sau mai curând scăderile aparente.  Mulți  administratori de piaţă foarte experimentaţi nici nu pot încă...

Italia, lovită dur: 24 de bănci şi instituţii financiare au fost retrogradate

Climatul macroeconomic problematic a dus la retrogradarea băncilor italiene de către Standard & Poor’s. Este vorba de 24 de instituţii financiare, printre care BMPS şi UBI Banca. „În opinia noastră, noile tensiuni din ţările de la periferia zonei euro, în special din Italia, şi...

Prognozele pentru creşterea economică, tot mai slabe. Ce spune Fitch

Acesta a subliniat că incertitudinile sunt foarte mari la nivel global, astfel încât nu poate fi exclus scenariul revenirii recesiunii. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat recent pentru The Money Channel că Fondul va reduce prognoza de creştere economică pentru anul viitor...