AcasăEticheteRestrictii

Tag: restrictii

Restricţii de circulaţie pe A2, la Cernavodă, până în 10 octombrie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, în perioada 27 septembrie – 10 octombrie, au loc lucrări de înlocuire a rosturilor de dilataţie pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, la Podul de la Cernavodă, pe banda de decelerare şi banda 1, astfel că se circulă pe celălalt sens, pe câte o bandă în ambele direcţii.

“Din acest motiv, s-a restricţionat traficul pe breteaua de acces dinspre autostrada A2 către localitatea Cernavodă, circulaţia fiind deviată pe următoarea rută: autostrada A2, km 160+300 de metri - continuă deplasarea pe A2 - ieşire nod rutier km 192 - sens giratoriu - pasaj peste A2, km. 192 - sens giratoriu - bretea nod rutier intrare pe A2, km. 192 - A2, km. 163 - bretea ieşire din A2 nod Cernavodă- sens giratoriu direcţia către Cernavodă”, au precizat reprezentanţii Centrului Infotrafic.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi de către poliţişti să respecte semnificaţia semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi de drum.

 

Rusia a ridicat restricţiile de export pentru motorina „proastă” şi carburantul pentru nave

Moscova a ridicat, de asemenea, restricţiile la exportul de combustibil deja acceptat la export de către Căile Ferate Ruse şi Transneft înainte ca săptămâna trecută să fi fost anunţată interdicţia iniţială.

Interzicerea pe termen nedefinit a exporturilor pentru toate tipurile de benzină şi motorină de înaltă calitate rămâne în vigoare, conform documentului din 23 septembrie.

Analiştii se aşteaptă ca aceasta să fie de scurtă durată şi să fie eliminată complet odată ce recoltarea agricolă să se încheie luna viitoare.

Rusia a anunţat joi că a interzis temporar exporturile de benzină şi motorină către toate ţările din afara unui cerc de patru state ex-sovietice, cu efect imediat, pentru a stabiliza piaţa internă.

Preţurile cu ridicata pentru motorină şi benzină au scăzut brusc săptămâna trecută în Rusia.

Luni, preţurile şi-au încetinit declinul, aproape oprindu-se.

Rusia a suferit în ultimele luni lipsuri de benzină şi motorină. Preţurile cu ridicata ale combustibililor au crescut, deşi preţurile cu amănuntul sunt plafonate pentru a încerca să fie reduse în conformitate cu inflaţia oficială.

Criza a fost deosebit de dureroasă în unele părţi din sudul agricol Rusiei, unde combustibilul este crucial pentru strângerea recoltei.

O criză gravă ar putea fi incomodă pentru Kremlin, pe măsură ce se pregătesc alegeri prezidenţiale în martie.

Rusia şi-a redus deja exporturile maritime de motorină şi benzină cu aproape 30%, până la aproximativ 1,7 milioane de tone, în primele 20 de zile ale lunii septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă din august, potrivit traderilor şi datelor LSEG.

Rusia a exportat anul trecut 4,817 milioane de tone de benzină şi aproape 35 de milioane de tone de motorină.

 

Atenție, șoferi! Urmează restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui

Centrul Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea. Restricţiile intră în vigoare marţi, începând cu ora 13.00.”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând de mâine, 19 septembrie, ora 13:00,...

Atenție șoferi! Va fi haos pe Valea Oltului

În perioada 18.09.2023 – 14.11.2023, se vor institui restricţii de circulaţie pe DN 7, km 246+500 – km 251+025,  în vederea executării mai multor tipuri de lucrări, anunţă CNAIR.

Vor avea loc lucrări de stabilizare a versanţilor pe sectorul cuprins între km 246+722 şi km 247+015

”Traficul se va închide pe sectoare de drum de maximum 250 m, în reprize de 20 de minute, la intervale de 30 de minute, în funcţie de intensitatea traficului la momentul executării lucrărilor de rănguire”, precizează compania.

De asemenea, se vor desfăşura lucrări Amenajare a trotuarelor şi accese la proprietăţi în localitatea Boiţa, atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă a drumului, motiv pentru care traficul se va desfăşura în ambele sensuri de circulaţie pe un sector de drum îngustat având lăţimea minimă de 5,5 de metri.  

Va fi refăcută calea la podul situat la km 250+954, când se se va circula alternativ pe câte un sens de circulaţie.

 

 

Restricţii de circulaţie în Bucureşti și alte 19 județe, din cauza caniculei

Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), restricţiile sunt valabine între orele 11.00 şi 20.00.   ”Sâmbătă şi duminică, respectiv 26 - 27.08.2023, în intervalul orar 11:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele: Călăraşi, Ilfov, Bucureşti, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Botoşani şi Iaşi. Aceste restricţii sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, Cod Portocaliu – val de căldură în intensificare, caniculă şi disconfort termic accentuat”, se precizează în comunicat.   Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea drumurilor.   Fac excepţie de la restricţii transporturile de persoane, transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, transporturile poştale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transporturile pentru distribuire de carburanţi, transporturile de mărfuri sub temperatură controlată, transporturile pentru tractări vehicule avariate, transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată, transporturile de produse provenite din exploatări agricole, transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale.   De asemenea, pe perioada restricţiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Apa, următoarea criză a Europei

Mai mult de un sfert din continent se află în secetă din aprilie, iar multe țări se pregătesc pentru o repetare sau chiar mai rău a verii secetoase de anul trecut.Un studiu care a folosit date din satelit a confirmat la începutul acestui an...