AcasăEticheteUrbanism

Tag: urbanism

CEP derulează din octombrie un program postuniversitar de studii avansate în urbanism

'CEP îşi propune să pună urbanismul românesc pe harta lumii. Vom fi un centru de excelenţă cu predare în limba engleză. Ne propunem să ajungem cel mai important centru de urbanism din această zonă a Europei, dar şi să creştem specialiştii ieşiti de pe...

Fără benzinării în pieţe publice, pe spaţii verzi şi în Centrul Istoric al Capitalei

Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), sunt aduse două modificări regulamentulului de amplasare a staţiilor de distribuţie a carburanţilor pentru alimentarea autovehiculelor în municipiul Bucureşti, votat anul trecut.     "Astfel, pentru evitarea necesităţii modificării regulamentului ori...

RMGC: Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice

'Deciziile nr. 45 şi 46 din 2002 ale Consiliului Local Roşia Montană privind aprobarea documentaţiei PUG şi PUZ nu au ieşit niciun moment din vigoare întrucât instanţa nu a dispus anularea lor, acestea continuând să îşi producă efectele', se afirmă în motivarea deciziei Curţii...

Turnul de 20 de etaje de pe spaţiul verde de la Răzoare, aprobat de urbanişti

sursa foto: PMB Legislatia romaneasca interzice construirea pe spatiile verzi sau schimbarea destinatiei acestora, scrie HotNews.ro.Terenul pe care s-a avizat construirea turnului are aproximativ 5000 mp si se afla pe o parcela triunghiulara din mijlocul intersectiei Razoare, intre Bulevardul Geniului, Soseaua Panduri si Strada Razoare....

Bucureştiul absoarbe 10 oraşe şi comune. Apare al şaptelea Sector, în Centru

Astfel, centrul Bucureștiului nu va mai fi împărțit între cele șase sectoare, ci va deveni o unitate administrativă separată condusă de un singur primar. Propunerea arhitecților intră în dezbatere, miercuri, la Comisia de Urbanism a Capitalei, scrie B365.ro. “Problemele centrului Capitalei sunt diferite de...

Bulevardul Uranus se bagă sub pământ

Planul Urbanistic Zonal pentru tronsonul al doilea a primit deja avizul Comisiei de Urbanism din Primăria Capitalei. Arhitecții au aprobat un tunel de 800 de metri ce va fi construit la 20 de metri pe sub dealul Parlamentului, scrie B365.ro.Printre motivele invocate de proiectanţi...