Aceasta este esența imposibilului devenit posibil, pe un petec de iarbă din Vestul Europei. Este un vis atât de mare, încât nici liniștea transversalei tulburate cu un șut din corner nu îl poate cuprinde. Vibrația rostogolită în valuri mari și nevăzute din tribunele arenei din Munchen a spulberat totul.
Publicul îmbrăcat în galben nu a fost al 12-lea jucător. În teren au fost de fapt peste 30.000 de tricolori. Cam așa cum s-a întâmplat în meciul cu Andorra, câștigat în chiotele celor mici, veniți și ei cu zecile de mii. Descătușarea a venit firesc.
Treizeci de mii pentru 3-0
A spune că a fost noroc la golul lui Nicolae Stanciu e ușor. Dar Sun-Tzu ar zâmbi relaxat de undeva din cer. Greșeala adversarului face parte din joc. De neiertat ar fi să treci pe lângă ea fără să o transformi într-o capodoperă.
Mai ales că bolidul lansat de Răzvan Marin era deja armat pentru reconfirmarea de 100 km/oră din afara careului. Golul lui Denis Drăguș e pentru istorie. Cea a victoriei venite după un sfert de secol de așteptare. Încrustată cu lacrimile celor 30.000 din tribune. Lacrimi de fericire, e puțin spus.
România vs. Ucraina e jocul în care românii și-au jucat propriul rol. În cea mai autentică interpretare posibilă. Și mai ales fără să fie jucați de alții, din regia tribunelor mai mult sau mai puțin oficiale. Exact așa cum aflăm din deschiderea celebrei Homo Ludens, creația genialului Johan Huizinga.
Noua generație
Au fost ei înșiși, eliberați definitiv din chingile Superligii. Un loc din care și-au dorit mereu să plece. Într-un periplu deseori imaginar, de la un club la altul. Cam ca în faimoasa melodie a Andiei, “De la Dela”.
Și Edi Iordănescu a fost probabil greu încercat. Nu este doar strateg, antrenor și psiholog. A dovedit că este și un pedagog excepțional. A lansat o generație. Acum și el își poate interpreta propriul rol. Nestingherit. Literal, el a transformat gazonul de la Munchen în pământ românesc.
Românii pot fi acasă oriunde. Atât timp cât sunt împreună, visează împreună, gândesc împreună și mai ales, vor la fel.
EURO 2024, pământ românesc. România vs Ucraina 3-0
Publicat la 17.06.2024, 18:00:34
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sport
Salariul colosal și averea lui Răzvan Burleanu, șeful FRF! Peste 27.000 de euro pe lună, în timp ce fotbalul românesc se prăbușește

Sport
UEFA l-a lăsat acasă pe arbitrul care a îngenunchiat România în meciul cu Polonia. Nu a mai fost delegat după controversa eliminării Radu Drăgușin

Sport
Hagi, după umilința cu Polonia: „Eu sunt de vină”

Sport
România își face propriul „Turneu al Națiunilor” în rugby. Alianță cu Georgia, Portugalia și Spania înaintea Mondialului din 2027

Sport
