Articole cu tag-ul: grindină, meteorologi, ploi, vant

Money.ro

Ploi torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului, în aproape toate regiunile

Potrivit unei informări meteorologice emise, duminică, de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul menţionat vor fi înregistrate averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi vestul Olteniei. De asemenea, în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia şi ...

Money.ro

Ninsori în toată ţara şi viscol la munte, duminică şi luni

Viscol va fi şi în zonele de est şi sud-est. “În intervalul duminică, ora 10.00 – luni, ora 18.00, ninsorile vor cuprinde treptat toată ţara şi vor fi mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar izolat şi în regiunile sudice. Vântul va prezenta intensificări temporare, viscolind ninsoarea îndeosebi la munte, unde vitezele la ...

Money.ro

Vântul puternic a produs pagube în mai multe judeţe

La Constanţa, un copac s-a rupt şi în cădere a distrus geamurile unui apartament şi ale unei maşini. Tot din cauza vântului puternic, pescadorul Callatis s-a desprins din ancoră, relatează Realitatea Tv. La Târgovişte, vântul puternic a doborât un brad peste mai multe autoturisme, iar în Mehedinţi, vântul puternic a afectat reţelele de joasă tensiune, ...

Money.ro

Porturile constănţene au fost închise din cauza vântului puternic

Potrivit autorităţilor portuare constănţene, operaţiunile au fost suspendate, sâmbătă, mai întâi în Portul Mangalia, începând cu ora 12.15, iar apoi, de la ora 13.15, şi în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud – atât maritim cât şi fluvial, şi Midia, deoarece vântul suflă cu forţa 7 – 8 pe scara Beaufourt. De asemenea, din acelaşi motiv ...

Sorin Simon

Ninsori şi intensificări ale vântului în toată ţara până duminică seara (VIDEO)

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat va ninge în toată ţara, mai abundent în jumătatea sudică. În zona litoralului, iar la începutul intervalului şi în Bărăgan şi în Dobrogea continentală, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie, izolat însemnate cantitativ. În noaptea de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică, ...

Ninsorile şi viscolul dau peste cap circulaţia în toată ţara

Nici în Capitală nu se circulă mai bine. La această oră, pe majoritatea arterelor se înregistrează ambuteiaje. Autorităţile au făcut din nou apel la bucureşteni să îşi lase maşinile acasă, pentru a putea permite astfel deszăpezirea oraşului.  Şi circulaţia feroviară este afectată. 21 de trenuri au fost anulate, iar celelalte înregistrează întârzieri din cauza viscolului ...

Ce planuri au în eolian fostul şef ARDAF şi apropiaţii lui Silviu Prigoană

La mai bine de trei ani de la depunerea demisiei la ARDAF, Octavian Mănăstireanu, devenit investitor în energia produsă din vânt cu bani împrumutaţi de la bancă nu se poate lăuda decât cu instalarea unei capacităţi de producţie de sub un megawatt prin compania E Market SRL Cluj-Napoca. Societatea respectivă este controlată de fostul şef ...

Ploi şi temperaturi scăzute în toată ţara

Astăzi vremea se răceşte, cu deosebire în sudul şi sudestul ţării, unde încă trenează înnorări accentuate iar pe arii extinse sunt averse şi descărcări electrice. De asemenea, în Bărăgan şi Dobrogea vântul are intensificări. În celelalte regiuni însă, doar la începutul zilei mai pot cădea izolat câţiva stropi de ploaie, apoi cerul devine variabil.  Maximele  ...