Tânără de 21 de ani, arestată în cazul elevului ucis într-o scară de bloc din cartierul Militari

0

Roxana Moisescu, în vârstă de 21 de ani, a fost reţinută marţi de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea ei preventivă pentru omor calificat.

Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea procurorilor şi a emis pe numele tinerei un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei.

Tânăra este acuzată că, în 8 aprilie, într-un imobil de pe strada Cernişoara din Sectorul 6, a înjunghiat în coapsa stângă, în apropierea arterei femurale, un băiat în vârstă de 16 ani. Ulterior, acesta fost înjunghiat în zona pieptului şi de Marius Ioniţă, zis „Maka”, au precizat procurorii Parchetului Capitalei.
 Marius Ioniţă a fost arestat în 11 aprilie de Tribunalul Bucureşti, la solicitarea procurorilor Parchetului Capitalei.

Tânărul înjunghiat de cei doi, elev al Liceului „Tudor Vladimirescu”, a fost găsit în 8 aprilie, în scara unui bloc de pe strada Cernişoara, din Sectorul 6 al Capitalei, de o persoană, care a sunat la 112.