TANCURILE-robot: momentan, au voie doar să „patruleze”, nu și să „tragă”

Prima tentativă a armatei americane de a realiza un astfel de vehicul, în 1985, s-a dovedit a fi un fiasco. Militarii au fost nevoiți atunci „să scoată din priză” un sistem antiaerian montat pe un șasiu de tanc, controlat doar de computer care, dintr-o eroare de soft, a luat la țintă o tribună plină de oficiali și generali care asistau la demonstrație.

 

Din fericire, tancul nu a tras. În schimb, a făcut praf o toaletă portabilă atunci când a primit misiunea de a ataca o dronă care zbura la joasă înălțime.

 

Chiar dacă prototipul vehiculului militar, botezat „Sergentul York” a fost, la acea vreme, un eșec, în timp, tehnologia și inteligența artificială au continuat să evolueze.

 

Avem roboți de ani de zile, dar adevărata revoluție, în acest caz, este că acesta se poate deplasa autonom, fără nicio intervenție din partea vreunui operator uman”, a declarat, pentru BBC, Keith Mallon, șeful companiei care a construit acest vehicul militar, botezat „Titan”.

Astfel, Titanul este prevăzut cu un soft de inteligență artificială de învățare automată („Machine learning”, în engleză). Datele furnizate de senzori și camere sunt introduse într-o bază de date, astfel încât vehiculul poate recunoaște diverse zone sau destinații și se poate deplasa, de unul singur într-o anumită direcție.

Atunci când vine vorba de a trage cu arma sau de a lansa o rachetă anti-tanc, este, însă, nevoie de intervenția unui operator uman.

„Nu îi vom da niciodată unui software libertatea de a trage”, a precizat Mallon.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed