Tandemul ”Merkollande” nu are de ales şi trebuie să se înţeleagă…

Anunţându-şi intenţia în campania electorală în ianuarie de a renegocia pactul bugetar european, Hollande şi-a umbrit imaginea în Germania. Unii jurnalişti l-au considerat drept ”populist”. Dna Merkel şi guvernul său au perceput aceasta drept o repunere în cauză a politicii lor de austeritate în Europa.

 

”Declaraţia sa privind tratatul bugetar nu a fost înţeleasă în Germania, unde subiectul este sensibil”, a estimat un diplomat. Au avut loc însă explicaţii, în cadrul a două-trei întâlniri între colaboratorii lui Hollande şi Merkel la Berlin în ultimele săptămâni.

 

Dar se pare că neînţelegerea a dispărut. Francois Hollande a impus o imagine de social-democrat realist şi proeuropean. ”Teama de Hollande se reduce la Cancelarie”, titra vineri cotidianul Süddeutsche Zeitung.

 

Chiar dacă episodul nu este închis, fiecare este de acord că cei doi membri ai cuplului motorului Uniunii Europene nu vor avea de ales decât să ajungă la un compromis rapid, sub presiunea partenerilor europeni şi a pieţelor financiare.

 

Duminică seara, dna Merkel l-a sunat pe noul preşedinte francez pentru a-l felicita şi a-l invita să vină cât mai repede posibil la Berlin, iar acesta a promis că la Berlin va fi prima sa deplasare în străinătate ca preşedinte.

 

Atât Angela Merkel cât şi Francois Hollande se caracterizează printr-o disponibilitate pentru consens şi o capacitate de a ajunge la compromisuri. ”Ei au aceeaşi modalitate de a pregăti deciziile prin discuţii îndelungate”, ceea ce le-a atras critici similare în legătură cu o presupusă incapacitate de a tranşa problemele, remarca un diplomat francez.

 

La fel stă problema şi cu anturajul. Eventuala numire a lui Jean-Marc Ayrault, fost profesor de germană, în postul de prim-ministru al Franţei ar fi foarte bine primită la Berlin.

 

Angela Merkel, care nu mai surprinde pe nimeni vâzând-o la cumpărături prin supermarket-urile din Berlin, nu-i poate renega deloc eticheta de ”lider obişnuit” revendicată de Francois Hollande. Născuţi amândoi la un interval de câteva săptămâni în vara lui 1954, Angela Merkel /n. 17 iulie 1954/, doctor în ştiinţe fizice la o universitate est-germană, şi Francois Hollande /n.12 august 1954/, absolvent al ENA /L’Ecole Nationale d’Administration/, creuzetul elitelor franceze, sunt amândoi la antipozii preşedintelui bling-bling întruchipat de Nicolas Sarkozy.

 

”Hollande nu o va surprinde pe Merkel cu idei improvizate”, spre deosebire de Sarkozy, estima vinerea trecută cotidianul de afaceri Handelsblatt, reamintind dificultăţile de înţelegere între cancelarul german şi preşedintele francez care îşi încheie mandatul.

 

”Dar dna Merkel îl agrea într-adevăr pe Sarkozy ? Nu cred…”, a recunoscut în această săptămână Ulrike Guérot, directoarea biroului din Berlin al Consiliului european pentru relaţii internaţionale, într-o analiză.

 

”Cancelarul nu are nimic personal împotriva lui Hollande. Dacă ea l-a preferat pe Sarkozy, atunci aceasta a fost în principal din raţiuni de politică internă ”, sublinia un diplomat din Berlin. ”O victorie socialistă le-ar putea reda elanul social-democraţilor germani /SPD/” înainte de alegerile regionale cheie ce vor avea lor pe 13 mai în landul Renania de Nord-Westfalia /vest/ şi cu un an şi jumătate înainte de alegerile legislative din Germania, prevăzute pentru toamna lui 2013.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed