Țara din Europa de Est care s-a săturat de salariile mici și vrea să aducă salariile la nivel celor din Vest

0

Premierul Bohuslav Sobotka a spus că ar vrea să le ceară lui Macron şi premierului austriac să facă în aşa fel încât subsidiarele cehe ale companiilor franceze şi austriece să majoreze substanţial salariile, scrie ZF.ro.

 

Guvernul ceh a calculat că salariilor din Cehia le-ar trebui 222 de ani, dacă avansează în ritmul actual, să le ajungă din urmă pe cele din Franţa. Salariile din Cehia sunt la o treime din cele din Germania şi la un sfert din cele din Danemarca, susţin guvernanţii cehi. Iar Cehia este una dintre cele mai dezvoltate economii din estul Uniunii Europene.

 

Un studiu al celei mai puternice uniuni sindicale din UE a găsit că diferenţa la nivel de salarii dintre Est şi Vest se lărgeşte în loc să scadă. Liderii uniunii sindicale au cerut multinaţio­nale­lor din Europa de Est să-şi plă­tească corect angajaţii.

 

Decalajul dintre salariile estice şi cele vestice s-a redus în anii 1990 şi cea mai mare parte a deceniului următor, dar cursa spre egalizare a fost oprită de cri­za economică din 2008, arată studiul citat.

 

Pentru şase din 11 state membre es­tice decalajul a crescut în perioada 2008 – 2016. Cel mai mare regres a fost observat în Croaţia, unde salariile s-au re­tras de la 43% din media vestică la 37%. Regrese au înregistrat şi România, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovenia.