Tataru: În Botoșani va fi o nouă Suceava

Botoşaniul riscă să devină o a doua Suceava, după numărul mare de îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”, avertizează ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

 

Ministrul a declarat, la finalul unei vizite efectuate la Botoşani, că focarul de la SJU poate fi controlat prin refacerea mentalităţii şi creşterea încrederii în rândul personalului medical.

 

“Am venit să reevaluez Spitalul Judeţean Botoşani, având în vedere că atunci când am fost prima dată era atâta siguranţă încât am văzut unde s-a ajuns. Avem un management nou, avem un director la DSP nou, avem 225 de pacienţi, 125 sunt cadre medicale în acest moment în spital. Rămâne ca refacerea circuitelor, refacerea mentalităţii, ca să zic aşa, precum şi a încrederii personalului medical să facă ca acest focar care devenise Botoşaniul să îl putem controla şi în acelaşi timp să vedem că tot ceea ce înseamnă partea de Nord şi Nord-Est – de aici plec la Suceava – îşi revine”, a afirmat Tătaru, potrivit Agerpres.

 

Vizita lui Nelu Tătaru la Botoşani survine la câteva zile după emiterea unor ordine privind suspendarea din funcţie a managerului SJU şi a directorului de la Direcţia de Sănătate Publică.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed