Te poate obliga şeful să-ţi dai demisia?

În mod surprinzător, situaţiile în care un manager foloseşte metode de intimidare pentru a forţa un salariat să demisioneze nu sunt tocmai rare, scrie REALITATEA.NET.

Potrivit sindicatelor din comerţ, marii angajatori din retail au utilizat această strategie pentru a scăpa de mii de salariaţi nedoriţi, profitând de faptul că aceştia nu-şi cunoşteau drepturile.

„Un singur lanţ de magazine a forţat demisia a 1.200 de angajaţi. Majoritatea muncitorilor din domeniu sunt tineri, au un nivel de pregătire redus. Erau ameninţaţi că vor fi daţi afară cu litera i, ceea ce nici nu mai există în practică, părinţii se speriau şi le spuneau să-şi dea demisia. Îşi pierdeau inclusiv dreptul la şomaj”, spune Vasile  Gogescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Comerţ (FSLC).

Sunt mulţi angajaţi care nu-şi cunosc drepturile în momentul în care li se cere demisia şi cer ajutorul avocaţilor în dreptul muncii. Să vedem o astfel de situaţie:

„Vă rog să mă ajutaţi într-o problemă: şefii mei direcţi mă pot obliga să-mi dau demisia? Am fost acuzată că am făcut bon pe un produs mai ieftin decât cel vândut, asta a fost deducţia şefului meu uitându-se pe camere! I-am spus că e posibil să fi greşit, cu toate că eu nu-mi amintesc exact cu ce produs a venit la casă clientul, am să plătesc diferenţa! Ajutorul pe care aş dori să mi-l oferiţi este să-mi spuneţi dacă poate să mă oblige să îmi depun demisia… ţinând cont că nu am mai avut abateri de genul, nici avertisment, nici scădere din salariu. Ce să fac dacă mă obligă să-mi depun demisia?”, întreabă Cristina B., pe forumul Bestjobs.ro. Citeşte sfatul avocatului pe REALITATEA.NET

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed