Teldrum câştigă un contract de modernizare a unui drum pe care l-a mai reparat o dată

0

Lucrarea pe bani publici câștigată de Teldrum pe data de 11 ianuarie 2019 este, în fapt, o lucrare de modernizare a drumurilor județene 506 și 701, ambele fiind drumuri incluse în raportul OLAF referitor la acea fraudă din fonduri europene, potrivit publicației liberinteleorman.ro.

 

Aceasta spune că proiectele tehnice ale celor două drumuri au fost falsificate, în vederea maximizării accesului la bani europeni și a minimizării efective a cheltuielilor.

 

Teldrum are acum datoria de a remedia niște probleme apărute chiar la drumurile construite tot de specialiștii companiei, dar atunci pe bani europeni. Acum lucrările vor fi finanțate din resurse bugetare are Consiliului Județean Teleorman.

 

Valoarea noului contract este de 10,35 milioane lei, scrie digi24.ro.