Fenomenul delirul spitalului a afectat mulţi pacienţi cu coronavirus intubaţi lungi perioade de timp. Acesta este un simptom similar celui prezentat de un grup de pacienţi mai în vârstă spitalizaţi pentru alte boli, unii dintre ei suferind deja de demenţă. Pacienţi care încă se recuperează îşi descriu cele mai terifiante viziuni din timpul bolii.
În cazul coronavirusului este vorba de pacienţi de toate vârstele. Potrivit cercetărilor realizate din spitale între 60% şi 75% dintre pacienţii care au necesitat terapie intensivă au experimentat o formă sau alta de delir: dacă unii au prezentat „delir hiperactiv”, halucinaţii paranoide şi agitaţie, alţii au avut „delir hipoactiv”, viziuni şi confuzie, care i-au determinat să devină retraşi şi necomunicativi. Sau în unele cazuri a existat o combinaţie a celor două tipuri.
Aceşti pacienţi riscă să dezvolte deficite cognitive temporare sau permanente, dar şi tulburări mintale precum depresie sau stres post-traumatic asociate cu perioade prelungite de spitalizare. Factorii care determină delirul spitalicesc se îmbină într-un cocteil exploziv în care conectarea la ventilatoare, sedative puternice, somnul prost, uneori imobilizarea pentru a împiedica deconectarea accidentală şi contactul doar cu personalul medical în costume de protecţie provoacă imagini de coşmar.
Concentraţii scăzute de oxigen sau inflamaţii în corp pot afecta şi creierul alături de alte organe nu doar plămânii. Afectarea renală sau a ficatului poate determina eliminarea mai slabă a unor medicamente care provoacă stări delirante. În cazul altor pacienţi, mici cheaguri de sânge determină tulburări subtile ale circulaţiei suficiente pentru a declanşa probleme cognitive sau chiar delir.
Articolul integral pe ADEVĂRUL