Testarea elevilor, un dezastru? Ministrul Educației recunoaște: ”Suntem în întârziere!”

Testare elevilor pentru Sars-Cov-2 este în întârziere. Precizarea a fost făcută de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a anunțat că există teste doar pentru trei luni.

„Trebuie testați toți preșcolarii și personalul. Există o hotărâre CNSU. Urmare a acestei decizii, Agenția Medicamentului a făcut un program. IGSU a semnat apoi contractele cu furnizorii. Ministerul Educației nu e parte din contract. IGSU ne-a asigurat că se face aprovizionarea ritmică de teste.

Din momentul în care școlile primesc testele, având în vedere și asamblarea lor, pot ajunge la elevi. Am discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, să existe o flexibilizare a testelor.

Suntem în întârziere, dar insist pentru testarea de două ori pe săptămână. Cele 70 de milioane de teste ajung pentru testarea elevilor vreme de 11-12 săptămâni.

Da, se justifică continuarea testării în școli. S-a făcut calculul, iar Ministerul Educației a înaintat către IGSU”, a spus Cîmpeanu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed