Tiamat – o nouă trupă confirmată pentru B’estfest 2013

0

Originară din Stockhlom, Suedia, Tiamat s-a format în urmă cu aproape 25 de ani şi încă de la început muzica trupei a reprezentat un subiect de dezbateri. Folosind o mulţime de subgenuri de la death metal, doom metal până la progresiv şi gotic, trupa s-a concentrat de-a lungul timpului asupra a ceea ce poate fi descris ca metal gotic atmosferic cu elemente etnice, psihedelice şi experimentale.

 

„The Scarred People”, cel mai recent album al trupei şi totodată cel de-al zecelea din carieră, a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut, bucurându-se de un real succes printre ascultătorii de metal.

 

Tiamat a concertat în cadrul unor festivaluri precum Wacken Open Air (Germania), Masters of Rock (Cehia), Metalmania (Polonia), urmând ca anul acesta să se afle pentru prima dată şi la B’estfest Summer Camp 2013.

 

B’estfest Summer Camp 2013 va avea loc în weekendul 5-7 iulie, abonamentele valabile pe întreaga durată a celor trei zile de festival putând fi achiziţionate de pe www.MyTicket.ro la 150 de lei, urmând ca biletele de o zi să devină disponibile în curând.