Toată conducerea “Adevărul Holding” a fost decapitată. Patriciu devine şeful propriului trust.

„Şi-au dat demisia managerii, directorii de publicitate, Ovidiu Nahoi„, au precizat sursele.

Potrivit aceloraşi surse, Dinu Patriciu i-ar fi reproşat lui Răzvan Corneţeanu că în comunicatul de presă remis marţi de Adevărul Holding, privind decizia Acces Press de a scoate revista Kamikaze de la comercializare, a apărut numele lui Sorin Roşca Stănescu, „prietenul său” (al lui Patriciu, n.r.), „deşi nu e nici primul, nici ultimul comunicat dat de Adevărul Holding la care să aibă ceva de comentat Dinu Patriciu”.
De asemenea, sursele au precizat că, în timpul şedinţei, în birou au intrat Dinu Patriciu, Peter Imre, Andrei Ştefan, fiul vitreg al lui Patriciu, şi un avocat, discuţia fiind întreruptă „într-un stil de forţă”.

„S-a produs totul pe un fond neaşteptat, tensionat, urât. Dinu Patriciu a venit hotărât să îl suspende pe Corneţeanu. A spus că e mulţumit de rezultatele companiei, că aceasta se dezvoltă şi are nevoie de o nouă conducere. Decizia a fost şocantă şi pentru că nu a fost discutată, ci a apărut pe bloguri şi prin presă”, au mai precizat sursele.

Potrivit surselor, Dinu Patriciu urmează să fie prezent în redacţia Adevărul pentru o şedinţă, joi, în jurul orei 11.00, în care va anunţa că el este preşedintele holdingului, iar Peter Imre este director general interimar.

O relatare a discuţiei tensionate care a avut loc la Adevărul găsiţi aici

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed