Toate diferențele dintre Samsung Galaxy Note 10 și Samsung Galaxy Note 10 Plus

0

Pentru că știm că nu este vorba de o alegere ușoară, ne-am gândit să-ți venim în ajutor cu acest articol în care să enumerăm toate diferențele notabile dintre aceste două telefoane pentru ca tu să iei o decizie în cunoștință de cauză.

 

Dacă începem comparația referindu-ne din start la performanțe, adevăratul telefon flagship de anul acesta de la Samsung Electronics nu este Samsung Galaxy Note 10, ci Samsung Galaxy Note 10 Plus. Acesta se mai scrie și ca Samsung Galaxy Note 10+ și iese în evidență față de varianta sa standard printr-un display mai mare, tehnologie mai bună și multe alte caracteristici esențiale unui telefon din categoria de vârf. Dar toate acestea au un preț și dacă îți dorești cu adevărat ceea ce are de oferit Samsung Galaxy Note 10 Plus trebuie să te pregătești sufletește de a mai scoate din buzunar câteva sute de lei extra.

 

Pe de altă parte, nici Samsung Galaxy Note 10 original nu este un telefon de lepădat. Ca și Note 10 Plus, el este dotat cu S Pen-ul prin care ies în evidență telefoanele acestei game, dar experiența de utilizare a stiloului este oarecum știrbită din cauza ecranului mai modest ca dimensiuni. Din punct de vedere al design-ului însă, carcasa ergonomică a terminalului Note 10 standard înseamnă mult pentru utilizatorii care își doresc telefoane ușoare și cât mai mici pentru a fi simplu de purtat și folosit. De asemenea, indiferent de Note-ul pentru care optezi, oricăruia din cele două dispozitive îi poți oferi un look cu totul și cu totul personalizat cu ajutorul unui set de huse pentru note 10 de la Itelmobile.ro.

 

Pornind de la specificațiile de mai sus, punctat, iată care sunt diferențele dintre Samsung Galaxy Note 10 și Samsung Galaxy Note 10 Plus:

 

Samsung Galaxy Note 10

 

  • – este mai puțin voluminos decât Samsung Galaxy Note 10 Plus și încape la propriu și la figurat în mai multe buzunare;
  • – este considerabil mai ieftin decât Samsung Galaxy Note 10 Plus, ceea ce înseamnă foarte mult considerând faptul că cele două terminale sunt destul de asemănătoare;
  • – Din păcate, are o baterie mai mică decât varianta sa mai performantă;
  • – Nu permite folosirea cardurilor microSD;
  • – Are un display cu rezoluție mai mică.

 

Samsung Galaxy Note 10 Plus

 

  • – Are un display mai mare și mai bun decât varianta standard;
  • – Este dotat cu un slot pentru cardurile microSD;
  • – Bateria sa durează mai mult, având astfel mai multă autonomie;
  • – Se încarcă mai rapid decât telefonul Samsung Galaxy Note 10 original;
  • – Mulți consideră corpul și display-ul său prea mare pentru a încăpea lejer într-o singură palmă;
  • – Costă mai mult decât varianta standard, iar diferența de preț se justifică doar pentru un anumit segment de piață.

 

Cui i se potrivește un Samsung Galaxy Note 10 și cui un Samsung Galaxy Note 10 Plus?

 

La achiziția unui telefon, cele mai multe persoane iau în calcul performanțele și acest criteriu de alegere este unul corect mai ales dacă ne gândim la telefoane ca Samsung Galaxy Note 10 și Note 10 Plus care pleacă de la același design. Ecranul mai mic ca dimensiuni al telefonului Samsung Galaxy Note 10 aduce după sine și o rezoluție mai mică, respectiv de 1080p în comparație cu varianta sa mai modernă de 1440p, iar acest lucru este foarte important mai ales dacă ești unul din cumpărătorii care și-l doresc în scop artistic.

 

De asemenea, în cazul telefonului Samsung Galaxy Note 10, memoria RAM este de doar 8 GB în timp ce la Note 10 Plus te poți bucura de 12 GB. Și tot la capitolul memorie, în timp ce la Samsung Galaxy Note 10 memoria de stocare a datelor este de doar 256 GB și nu poate fi mărită, la Samsung Galaxy Note 10 Plus beneficiezi de la început de 512 GB, iar dacă mai ai nevoie îi poți adăuga un card microSD.

 

În schimb, la achiziție, punctele forte cu care Samsung Galaxy Note 10 câștigă teren în fața variantei sale mai tehnologizate sunt atât prețul cât și dimensiunile incomode pentru mulți utilizatori ale telefonului mai scump. Astfel, pornind de la aceste informații se poate spune că pentru iubitorii de tehnologie sau artă, Samsung Galaxy Note 10 Plus este telefonul anului, în timp ce pentru cei care doar își doresc un dispozitiv foarte performant, dar nu intenționează să-l folosească pentru a crea de exemplu ilustrații sau a edita poze, Samsung Galaxy Note 10 este mai mult decât perfect.