Topul salariilor după noua lege a salarizării unitare

0

Oficialii de la Ministerul Muncii lucrează la noua lege a salarizării din sistemul bugetar. Noua lege a salarizării a fost asumată de Guvern în PNRR și trebuie să fie gata la începutul anului viitor.

Pe o scară ierarhică de la 1 la 12, oficialii de la Ministerul Muncii au egalizat în funcție de studii și responsabilități mai multe profesii din domenii diferite.

Cel mai mare coeficient de ierarhizare – gradul 12, îl va avea președintele României.

Autoritățile nu au stabilit încă formula de calcul, însă experții se gândesc să raporteze veniturile fie la salariul minim pe economie, fie să introducă un nou indice de referință.

În prezent, șeful statului primește de 12 ori salariul minim, plafonat la nivelul lui 2019, când era de 2.080 de lei brut.

Printre cei mai bine plătiți angajați care lucrează în sistemul public și care se află pe aceeași treaptă în ierarhie, adică numărul 10, se numără managerul unui spital, președintele de secție la instanțe sau secretarul general al unei primării.

Cu o treaptă mai jos, dar pe o poziție similară, regăsim profesii precum judecător, decan, medic, profesor universitar, programator IT sau director financiar/contabil în cadrul unui spital.

După ce vor fi nominalizate posturile de referinţă în sistemul public, Guvernul va monitoriza şi va compara salariile oferite pentru aceste posturi cu cele din sistemul privat.

“Aceste posturi vor trebui să fie reprezentative pentru diferitele sectoare de activitate bugetară și să fie comparabile cu alte posturi din sectorul privat.

De asemenea, ele pot fi structurate în raport cu clasificările internaționale (OECD, WWBI), pentru a permite astfel de comparații la nivel internațional. Rezultatele comparațiilor vor putea informa inclusiv procesul de ajustare/revizuire a ierarhiei posturilor în viitor”, se arată în draftul proiectului legii salarizării din sistemul public, obţinut de Economica.net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.