Topul târgurilor de Crăciun din Germania

0

Sute de târguri tradiţionale de Crăciun se vor deschide în oraşele germane, de la finele lunii noiembrie. Iar clienţii fideli şi-au votat locul preferat pentru vin fiert şi specialităţi culinare specifice sezonului de iarnă: târgul de la Gendarmenmarkt, din Berlin, e cel mai frumos din Germania, reiese dintr-un studiu realizat la Colegiul Südwestfalen, din Heidelberg.

 

Cele 150 de tarabe de la Gendarmenmarkt se deosebesc în special prin obiectele decorative, multe dintre ele ecologice, realizate de artişti internaţionali. Târgul a devenit o adevărată atracţie turistică a Berlinului, fiind vizitat anual, în perioada de Advent, de aproximativ 600.000 de turişti străini, scriu cei de la Deutsche Welle.

 

„Cele mai cunoscute târguri de Crăciun se află în München, Nürnberg, Stuttgart, Hamburg şi Köln, dar totuşi, nu fac parte dintre preferatele absolute, în ceea ce priveşte atmosfera de sărbătoare, sau confortul”, spune Gunther Bamler, coordonatorul studiului. Clienţilor germani, mai exact celor 5.000 de persoane chestionate, le plac în special atmosfera romantică şi oferta de cumpărături de la Gendarmenmarkt.

 

Preţurile nu contează

 

În top ten se situează şi târgurile de Crăciun din sudul Germaniei, respectiv Wiesbaden, Mainz şi Heidelberg. „Vizitatorii preferă târgurile acoperite, iar daca în apropiere se află şi o biserică, sau o primărie, e perfect”, a adăugat Bamler.

 

Personalul pare să fie cel mai amabil la tarabele din oraşele Gelsenkirchen, în Renania de Nord Westfalia, Zwickau, în Saxonia şi Konstanz, la sud, în landul Baden-Württemberg.

 

Conform aceluiaşi studiu, oamenii scot din buzunar în medie între 20 şi 30 de euro de persoana, la târgurile de iarnă, din Germania. Cu toate acestea, preţurile nu joacă un rol important, în ceea ce priveşte preferinţele cumpărătorilor: „clienţii se întorc, dacă oferta e interesantă şi dacă atmosfera nu e plictisitoare”.


Nu toate îndeplinesc însă aceste condiţii: deşi târgul din Gelsenkirchen se prezintă cu un personal amabil, germanii îl consideră pe acesta cel mai plictisitor din ţară