Tragedie! A murit după ce a băut doi litri de apă într-un timp foarte scurt

0

O americancă în vârstă de 35 de ani și-a pierdut viața în mod tragic în timp ce se afla în vacanță cu familia sa, după ce a băut doi litri de apă într-un timp foarte scurt și a suferit o inflamație cerebrală severă, scrie odditycentral.com.
Ashley Summers era împreună cu familia ei pe lacul Freeman din Indiana, când a început să se simtă foarte deshidratată din cauza vremii călduroase. În cele din urmă a avut o durere de cap puternică, iar ea a băut foarte multă apă. A ajuns să consume patru sticle de apă de 0,5 l în 20 de minute.

Deși nu a avut simptome grave în acel moment, mai târziu s-a prăbușit în garajul casei sale și nu și-a mai recăpătat cunoștința. Medicii i-au spus familiei sale șocate că femeia suferise o inflamație severă a creierului după ce a băut prea multă apă într-o perioadă foarte scurtă de timp.

„Cineva a spus că a băut patru sticle de apă în acele 20 de minute”, a declarat Devon Miller, fratele îndurerat al lui Ashley, pentru reporteri.

Potrivit doctorului Blake Froberg de la Indiana University Health, toxicitatea apei apare atunci când cineva bea prea multă apă rapid și nu are suficient sodiu în organism. Simptomele includ, de obicei, crampe și dureri musculare, greață, dureri de cap și o senzație generală de indispoziție.

„A bea prea multă apă poate face ca sodiul din corp să se dilueze. Când se întâmplă acest lucru, nivelul de apă din corp crește, iar celulele încep să se umfle”, explică Clinica Mayo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.