Traian Băsescu a discutat cu Barack Obama la Newport

Anghel Alexandru

Preşedintele Traian Băsescu a avut, vineri dimineaţă, într-un cadru informal, discuţii cu preşedintele SUA, Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron.

 

Noile sancţiuni economice prevăzute împotriva Rusiei ar putea fi anulate în cazul unui armistiţiu în Ucraina, a declarat vineri ministrul britanic al Afacerilor Externe, aflat la summitul NATO de la Newport.

 

Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat, vineri, în cea de-a doua zi a Summit-ului NATO din Ţara Galilor, alături de alţi lideri importanţi ai Alianţei, la parada aeriană de avioane militare, la care au participat nouă ţări.

 

Avioanele au survolat Golful Cardiff începând cu ora locală 08.30 (10.30 ora României), timp de 15 minute, preşedintele României, Traian Băsescu, asistând la eveniment, alături de preşedintele Statelor Unite ale Americii, dar şi de cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei, Francois Hollande, premierul britanic James Cameron, precum şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

 

Pe parcursul evenimentului, Traian Băsescu a stat lângă Barack Obama.

După ce au plecat de la ceremonie, Băsescu şi Obama au avut o discuţie. De asemenea, Băsescu a discutat cu Merkel şi Cameron, potrivit fotografiilor postate pe pagina de Facebook ”Alături de preşedintele nostru”.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole

Lasă un comentariu