Traian Băsescu cere Parlamentului adoptarea cât mai urgentă a şase proiecte de lege

În scrisoarea sa, Traian Băsescu cere adoptarea cât mai urgent posibil a următoarelor şase proiecte de lege: proiectul de lege privind punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, proiectul privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, proiectul privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii 287/2008 privind Codul Civil, proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor, proiectul pentru punerea în aplicare a Codului penal, proiectul pentru modificarea Legii notarilor publici şi a activităţilor notariale.

 

„Adoptarea primelor patru proiecte de lege se înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. Vă menţionez că deja adoptarea primului proiect (n.r.- cel privind punerea în aplicare a Codului de procedură civilă) se află într-o întârziere de peste o lună faţă de graficul stabilit împreună cu partenerii noştri europeni. (…) Ţara noastră se află încă sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei iar o întârziere în procesul de adoptare a proiectelor sus-amintite ar însemna o nerespectare a angajamentelor asumate”, subliniază şeful statului în scrisoarea pe care a adresat-o atât Camerei Deputaţilor, cât şi Senatului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed