Transporturile europene ies treptat din haosul creat de ninsori şi ger

0

Rămâne polemica iscată de acest blocaj şi de proasta gestionare a situaţiei create pe aeroporturi şi gări, în special în Marea Britanie, Franţa şi Germania. Zeci de mii de oameni şi-au văzut planurile de călătorie date peste cap şi au petrecute zile şi nopţi pe aeroporturi, în condiţii de puternic disconfort.

 

In Franta, doua aeroporturi din Paris au fost redeschise, insa pretul pe care l-au platit autoritatile si companiile aeriene este considerabil. Blocajul a costat Air France-KLM, cel mai puternic operator european, 35 milioane de euro. Si Aeroportul din Frankfurt a fost redeschis, dupa ce zilele trecute au fost anulate aproape 4.000 de curse. Chiar si in aceste conditii, sute de zboruri raman anulate si mii de oameni sunt nevoiti sa petreaca inca o noapte pe diferite aeroporturi. In Marea Britanie, lucrurile nu sunt inca rezolvate. Pe aeroportul londonez Heathrow, cel ma aglomerat din Europa, au decolat in ultimele 24 de ore doar 30% din curse, din cauza noilor caderi de zapada din aceasta dimineata, desi doua terminale au fost puse din nou in functiune.

 

Pasagerii inca dorm pe culoare de teama sa nu rateze zborul spre destinatia dorita. British Airways pierde zilnic peste 10 milioane de euro din cauza acestor blocaje. Grijile autoritatilor se indreapta acum si spre sectorul rutier si cel feroviar. Cozi imense s-au format in gara din Londra, de unde pleaca trenurile Eurostar catre Franta si Belgia. Comisia Europeana a criticat dur situatia haotica a traficului aerian, afectat grav de ninsori, si a chemat oficialii aeroporturilor la o intalnire pentru a oferi explicatii. Comisarul european pentru transport a anuntat ca este pregatit sa propuna si o legislatie in acest sens.