Trei medici acuzaţi că obligau tinere să se prostitueze în saloane de masaj erotic, arestaţi

0

Vasile şi Tatiana Pruteanu, alături de fiul lor Vasile jr., au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Braşov, iar marţi au fost prezentaţi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă, aceştia fiind aduşi încătuşaţi la instanţă, cu o dubă a Poliţiei.

 

După aproximativ două ore de audieri, judecătorii au emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele celor trei.

 

Potrivit şefului DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, iniţial, familia Pruteanu a fost cercetată pentru proxenetism, însă în urma verificărilor s-a adăugat o nouă acuzare, cea de trafic de persoane, după ce s-a constatat că o parte dintre fetele angajate de familia Pruteanu la saloane de masaj erotic din Braşov, Constanţa şi Cluj, erau constrânse să se prostitueze, în timp ce altele practicau prostituţia de bunăvoie.

 

„Cei trei suspecţi au fost reţinuţi sub o nouă acuzare, cea de trafic de persoane, iniţial fiind acuzaţi doar de proxenetism în cazul a opt tinere. În urma verificărilor am găsit alte şase tinere din Republica Moldova care au fost exploatate şi constrânse să se prostitueze, sub supraveghere. În acest scop s-a constituit o comisei rogatorie care s-a deplasat la Chişinău şi Bălţi pentru a le audia pe cele şase victime”, a spus Borcoman.

 

Cele şase tinere au vârste cuprinse între 19 şi 33 de ani şi au fost recrutate prin intermediul unor anunţuri la mica publicitate în ziare din Republica Moldova, în care li se promiteau locuri de muncă în România ca bone sau ca îngrijitoroare de bătrâni, potrivit sursei citate.

 

Iniţial, dosarul a fost instrumentat de Brigada de Combatere a Crimei Organziate (BCCO) Braşov pentru infracţiunea de proxenetism, până în prezent fiind identificate opt tinere care au practicat de bunăvoie prostituţia în saloanele de masaj. În prezent, dosarul este instrumentat de BCCO Braşov sub coordoanrea procurorilor DIICOT Braşov, după ce au mai fost identificate alte şase tinere care erau obligate să se prostitueze.

 

„Suspecţii, sub promisiunea oferirii unor locuri de muncă în România ca maseoze sau menajere, le-au făcut celor şase persoane invitaţii în vederea obţinerii vizelor şi le-au asigurat suma necesară trecerii frontierei (500 euro). Odată ajunse în Romania, suspecţii au profitat de vulnerabilitatea acestora, reţinându-le documentele de identitate, victimele neavând libertate de mişcare, fiind permanent supravegheate. Folosind ameninţări, suspecţii le-au constrâns să se prostitueze în folosul acestora, în cadrul unor saloane de masaj deschise în Braşov, Cluj-Napoca şi Constanţa, fiind periodic rotite în aceste saloane”, a spus şeful BCCO Braşov, Gabriel Florescu, într-un comunicat.

 

Potrivit sursei citate, este pentru prima dată când în judeţul Braşov a fost instrumentat un dosar în care România nu mai este ţară sursă a traficului de persoane, ci devine ţara ţintă a acestei infracţiuni.

 

Pe lângă acuzaţiile de proxenetism, familia Pruteanu mai este cercetată şi pentru alte două infracţiuni, ţinând cont că a folosit o societate comercială pentru a-şi acoperi afacerea: spălare de bani şi evaziune fiscală.

 

„În dosarul penal urmează să se efectueze cercetari şi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, conform Legilor 241/2005 şi 656/2002. Din verificările efectuate până în prezent de poliţişti a rezultat că suspecţii au avut încasări de peste 300.000 lei, fără a fi înregistrate în contabilitatea societăţii folosite ca paravan pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate”, a mai spus Florescu.

 

Cei trei, Pruteanu Vasile (52 de ani), Pruteanu Tatiana (47 ani) şi Pruteanu Vasile jr (25 ani), au mai fost reţinuţi de poliţiştii BCCO Braşov în octombrie 2012, însă instanţa a decis atunci judecarea lor în libertate.