Trei vești foarte proaste de la BNR

Contul curent al balanței de plăți s-a adâncit, investițiile nerezidenților a scăzut, iar datoria externă a crescu. Acestea sunt trei informații nu foarte plăcute pe care ni le-a dat BNR. În perioada ianuarie-mai 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3.401 milioane euro, comparativ cu 2.564 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2018; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1.476 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 116 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 778 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 255 milioane euro.

 

Contul curent este un indicator de măsurare a comerțului unei țări și, dacă  arată că valoarea bunurilor și serviciilor importate este mai mare decât valoarea bunurilor și serviciilor exportate, avem de a face cu deficit. Asta înseamnă că ies mai mulți bani din țară decât intră și că românii plătesc mai mult munca prestată de alții. Creșterea deficitului de cont curent vine pe fondul deteriorării deficitului comercial ca urmare a creşterii puternice a cererii de consum, ce nu a putut fi acoperită de oferta internă. Asta se traduce printr-o deteriorare a competitivității externe a economiei.

 

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 1.491 milioane euro (comparativ cu 1 660 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.476 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 15 milioane euro.

În perioada ianuarie – mai 2019, datoria externă totală a crescut cu 4.109 milioane euro. În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 69 455 milioane euro la 31 mai 2019 (67,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 2,2 la sută față de 31 decembrie 2018;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2019 nivelul de 34 071 milioane euro (32,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,3 la sută față de 31 decembrie 2018.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed