Twitter are peste un sfert de miliard de utilizatori

O prezentare internă, menită să fie folosită de oamenii de vânzări ai companiei în relaţia cu advertiserii, accesată de The Verge, susţine că numărul utilizatorilor mobili zilnici ai platformei a crescut cu 20% de când aceasta a fost cumpărată de Elon Musk.

Aceeaşi prezentare susţine că, de la finele celui de-al doilea trimestru, numărul utilizatorilor mobili zilnici a crescut cu 15 milioane şi este acum mai mare de sfert de miliard.

Twitter a renunţat să mai facă publice datele privind numărul de utilizatori la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al acestui an. La ultima raportare oficială, Twitter avea 237,8 milioane de utilizatori, cu o rată de creştere anuală de 16,6%.

Elon Musk s-a plâns recent de scăderea bruscă a veniturilor Twitter, după ce, la presiunea activiştilor, advertiserii ar fi oprit multe campanii. Aceştia se tem că relaxarea politicilor de moderare a conţinutului promovate de Musk vor aduce conţinut toxic alături de propriile reclame.

Pentru a răspunde acestor îngrijorări, Musk a spus că nu vor fi schimbate politicile platformei înainte ca un consiliu special să le avizeze, consiliu care urmează a fi stabilit.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed