Din această sumă, 140 de miliarde euro ar fi pentru sistemele de transport al energiei electrice de înaltă tensiune, aplicaţiile pentru depozitare şi reţele inteligente, 70 de miliarde euro pentru conductele de gaze, depozitare, terminalele de gaz natural lichefiat (GNL) şi infrastructura de flux invers (care permite circulaţia gazelor în ambele sensuri) şi 2,5 miliarde euro pentru infrastructura de transport a dioxidului de carbon.

„Aceasta înseamnă că nivelurile actuale ale investiţiilor trebuie să crească semnificativ. În comparaţie cu perioada 2000 – 2010, acest lucru ar avea ca rezultat o creştere de 30 % a investiţiilor în sectorul gazelor şi o creştere de 100 % în sectorul energiei electrice”, se arată în comunicat.

Cu toate acestea, se estimează că investiţiile necesare pentru atingerea obiectivelor 2020 nu vor fi efectuate sau nu vor fi efectuate la timp, din două motive principale. Primul ar fi din cauză că obţinerea autorizaţiilor de construcţie durează prea mult timp. În prezent, construcţia unei linii electrice aeriene poate dura mai mult de zece ani. În al doilea rând, nu toate investiţiile necesare sunt viabile din punct de vedere comercial. Este posibil ca unele linii electrice şi conducte de gaze să nu fie viabile din punct de vedere comercial, întrucât piaţa nu asigură rentabilitatea investiţiei. Situaţia este diferită atunci când se planifică o conductă de gaze pentru o regiune în care consumul anual de gaze este doar de aproximativ 10 miliarde mc, cum este cazul celor trei state baltice şi al Finlandei, sau pentru o ţară cum este Germania, cu un consum anual de aproximativ 80 de miliarde mc.

În anumite cazuri sunt implicate două ţări: una suportă costurile, iar cealaltă se bucură de beneficii. Aşa se întâmplă în cazurile în care se instalează compresoare care să permită circulaţia gazelor în ambele sensuri, pentru a ajuta ţara vecină în eventualitatea unei crize a gazelor, sau în care se construiesc linii electrice într-o ţară pentru a utiliza excesul de energie eoliană generată în altă ţară.

De asemenea, pentru a atinge o pondere de 20 % energie din surse regenerabile din consumul nostru final de energie până în 2020, trebuie să facem ca energia generată de parcurile eoliene şi de centralele electrice solare să ajungă la consumatori. În acest scop, avem nevoie de o reţea mai bine integrată şi mai puternică decât cea existentă.

„Infrastructura energetică (conductele, reţelele de electricitate) este esenţială pentru toate obiectivele noastre legate de climă şi de energie”, spun oficialii CE.

Pentru a economisi 20% din consumul nostru estimat de energie în 2020 prin intermediul tehnologiei, avem nevoie de contoare inteligente şi de reţele inteligente, care să le permită consumatorilor să îşi controleze cu precizie consumul de electricitate şi să economisească bani şi energie schimbându-şi obiceiurile.

Comisia propune selectarea câtorva proiecte „de interes comun”, care prezintă importanţă pentru atingerea obiectivelor sale legate de climă şi de energie. Proiectele care obţin această titulatură au două avantaje: beneficiază de o procedură specială de autorizare, mai u?oară, mai rapidă și mai transparentă decât procedurile obișnuite. Fiecare stat membru va desemna o singură autoritate competentă – un „ghișeu unic” – care să răspundă de finalizarea întregului proces de autorizare. În ansamblu, procedura de autorizare nu va depăşi trei ani.

În plus, sunt eligibile pentru finanţare UE, atât sub formă de subvenţii, cât şi sub formă de obligaţiuni pentru finanţarea proiectelor sau de garanţii. În perioada 2014 – 2020 pentru infrastructura energetică sunt alocate 9,1 miliarde euto în cadrul mecanismului „Conectarea Europei” (CEF).

Aceasta este prima dată când UE cofinanțează din bugetul său obișnuit construcția unor proiecte de anvergură privind infrastructura energetică. În perioada financiară precedentă (2007 – 2013), UE a finanțat în principal studii de fezabilitate, în valoare totală de 155 de milioane euro. Au fost investite 3,85 miliarde euro în proiecte legate de energie în cadrul Planului european de redresare privind energia (European Energy Plan for Recovery), elaborat în contextul crizei economice și financiare. Acestea au fost cheltuieli singulare.

UE va cofinanța până la 50% din costurile studiilor și lucrărilor, iar în circumstanțe excepționale până la 80 % pentru proiectele care sunt esențiale pentru siguranța aprovizionării sau solidaritatea la nivel regional sau la nivelul UE, care necesită soluții inovatoare sau care generează sinergii transsectoriale.

Regulamentul ar trebui să fie adoptat de Parlamentul European și de Consiliu până la sfârțitul lui 2012, pentru a intra în vigoare la începutul lui 2013. Astfel va fi timp suficient pentru întocmirea primei liste de proiecte de interes comun la nivelul Uniunii, în vederea eventualei finan?ări a acestora prin intermediul CEF, care va intra în vigoare în 2014.