UE încearcă în Spania o nouă strategie

Termenul până la care premierul spaniol Mariano Rajoy trebuie să reducă deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB a fost extins cu un an, până în 2014. Guvernul de la Madrid a anunţat recent noi măsuri de austeritate cu un impact de 65 miliarde euro asupra deficitului, precum creşterea TVA de la 18% la 21%, scăderea ajutoarelor de şomaj şi reducerea numărului consilierilor de pe lângă autorităţile locale cu o treime, potrivit unei analize Bloomberg.

 

Totodată, Europa a acceptat să ridice ţinta de deficit bugetar a Spaniei pentru acest an la 6,3% din PIB, de la 5,3% din PIB, însă au recomandat Madridului să accelereze scăderea indicatorului.

 

Concesiile acordate Spaniei de UE încurajează speranţele Irlandei şi Portugaliei că ar putea obţine la rândul lor mai mult timp pentru ajustarea finanţelor publice, după ce strategia dură promovată de Germania în cazul Greciei a declanşat mişcări violente împotriva austerităţii.

 

„Europenii învaţă din propriile greşeli. Băţul este necesar, dar momeala este şi ea de folos”, comentează Christian Schultz, senior economist la Berenberg Bank, Londra, şi fost oficial al Băncii Centrale Europene (BCE).

 

Acţiunile spaniole au închis miercuri în urcare, iar costurile de finanţare au scăzut pe piaţa secundară.

 

„Se vede că sunt serioşi. Nu cred că sunt ultimele măsuri pe care le vom vedea, iar Rajoy mai are cu siguranţă cartuşe pe ţeavă”, spune Javier Morillas, profesor de economie internaţională la Universitatea San Pablo din Madrid.

 

Între timp, Spania finalizează negocierile cu celelalte state din zona euro pentru o linie de finanţare estimată la 100 miliarde euro, destinată recapitalizării sectorului bancar aflat în pragul colapsului după prăbuşirea pieţei imobiliare. Pachetul va cuprinde o restructurare a sistemului bancar spaniol şi va consolida supravegherea internaţională a modului în care se cheltuiesc banii în ţară.

 

Liderii europeni nu au respins nici posibilitatea de a permite fondurilor de urgenţă ale zonei euro să cumpere obligaţiuni de stat spaniole pentru a scădea costurile de finanţare ale ţării, cât timp Rajoy îşi va respecta angajamentele, printre care se numără transferarea unor prerogative ale Ministerului Economiei către Banca Spaniei şi garantarea independenţei băncii centrale.

 

Rajoy face presiuni asupra celor 17 guverne regionale din Spania pentru a le determina să contribuie mai mult la scăderea deficitului bugetar. Sănătatea şi educaţia sunt administrate de autorităţile regionale.

 

Chiar şi după concesiile acceptate de liderii UE, unii economişti se tem că măsurile de austeritate ar putea împinge Spania într-o recesiune prelungită, asemenea Greciei, unde PIB-ul scade constant încă de la sfârşitul anului 2008.

 

Cu şomajul la 25%, Rajoy se confruntă deja cu furia populaţiei. Protestele minerilor din faţa Ministerului Industriei de la Madrid, care rezistă de şapte săptămâni, au degenerat în ultimele zile în ciocniri cu forţele de ordine. Minerii cer guvernului să reinstituie subvenţiile necesare pentru a menţine industria mineritului pe linia de plutire.

 

Premierul a anulat şi o deducere de taxe pentru dobânzile creditelor ipotecare, introdusă imediat după ce guvernul a fost învestit pentru a respecta o promisiune electorală. Acum, Rajoy se pregăteşte să propună o lege de sustenabilizare a sistemului public de pensii, după ce a majorat pensiile anul trecut pentru a respecta o altă promisiune.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed