UE vrea să publice contractul cu precomenzile de vaccin împotriva covid-19 cu AstraZeneca, pentru a exercita presiuni asupra laboratorului britanic, anunţă Ursula von der Leyen; Comisia negociază cu laboratorul ce să cenzureze; EMA urmează să dea undă verde vaccinului

0

Uniunea Euroeană (UE) vrea să publice contractul cu precomenzile de vaccin împotriva covid-19 pe care l-a semnat cu laboratorul britanic AstraZeneca, asupra căruia exercită presiuni, după ce acesta a anunţat întârzieri importante, a anunţat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP.

”Noi vrem să-l publicăm azi (contractul), ne aflăm în discuţii cu întreprinderea pe tema părţilor (contractului) care trebuie să fie cenzurate” din motive de confidenţialitate, a anunţat şefa Comisiei la postul german de radio Deutschlandfunk.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) urmează să-şi prezinte vineri avizul cu privire la autorizarea vaccinului AstraZeneca/Oxford în Uniunea Europeană.