ULTIMATUM de la Electrica pentru fosta Romtelecom: jos cablurile de pe stâlpii de curent

0

„Date fiind eşuarea negocierilor şi ȋncheierea relaţiilor contractuale, Telekom România Communications (fosta Romtelecom – n.r.) are obligația, conform contractului, de a demonta instalațiile de telecomunicații de pe stâlpi, termenul notificat de Electrica SA fiind cel târziu data de 30 iunie 2018, după un calendar stabilit de comun acord. În condițiile în care această acțiune nu va fi demarată până la data de 20 aprilie 2018, Grupul Electrica își rezervă dreptul de a acționa în conformitate cu prevederile legale pentru protejarea drepturilor și intereselor sale”, au declarat reprezentanţii companiei de energie, la solicitarea ECONOMICA.NET.

 

Potrivit Electrica, contractul dintre cele două companii cu privire la utilizarea stâlpilor ca suport pentru reţelele de comunicaţii a expirat la data de 1 aprilie, după nouă luni de negocieri în care Electrica şi Telekom nu au reuşit să ajungă la o înţelegere.

 

Articolul integral pe ECONOMICA.NET