Comisia nu a precizat numele societăţii, însă T-Mobile UK a anunţat la rândul său că a alertat ICO, după ce a descoperit că un angajat, ce a părăsit apoi compania, a vândut date personale ale clienţilor. “Am creat apoi un sistem de supraveghere menit să reducă riscurile repetării” acestei situaţii, a anunţat un purtător de cuvânt T-Mobile UK.
“Informaţiile au fost vândute grupurilor concurente, ai căror agenţi au utilizat datele pentru a apela clienţii înainte de expirarea contractelor, pentru a le prezenta o ofertă concurentă. Operatorul susţine că mii de date au fost obţinute ilegal şi că au fost implicate sume substanţiale de bani. ICO a obţinut mai multe mandate de percheziţie şi a anchetat anumite locuri”, a precizat comisia.
Şeful comisiei, Christopher Graham, a declarat că legislaţia în cazul delictelor de acest gen este “insuficientă pentru a descuraja implicarea în astfel de activităţi criminale lucrative”. “Ameninţarea cu închisoarea, nu cu o amendă, ar fi un mijloc de convingere mai eficace”, a completat el.










