Un bărbat care l-a înşelat pe Nuţu Cămătaru s-a predat după ce a fost condamnat pentru furt

0

Duţă Mihai Klepper – urmărit naţional după ce, la 1 februarie 2013, Judecătoria Sectorului 3 a emis pe numele său un mandat de executare a trei ani de închisoare pentru furtul unui portofel – s-a predat, miercuri, la Secţia 2 Poliţie, au declarat surse din Poliţie.

Bărbatul, cunoscut în lumea interlopă sub numele de „Ciocolată”, a mai făcut obiectul unui mandat de urmărire internaţională, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare de către instanţa supremă, fiind acuzat de înşelăciune de către Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru.

Balint ar fi reclamat că i-ar fi dat lui Klepper, care a lucrat ca agent procedural la Tribunalul Bucureşti, şi lui Dănuţ Udilă, zis Dan Vancică, 55.000 de dolari, iar în schimbul banilor cei doi s-ar fi angajat să aranjeze amânarea punerii în executare a unui mandat de arestare emis pe numele fratelui său, Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru.