Un chinez „rebel” sfidează criza: Fondul de investiţii pe care îl administrează a avut o creştere de 2.100%

0

Traderul chinez în vârstă de 37 de ani a reuşit să navigheze prin mania speculativă a pieţelor din 2016 şi să obţină câştiguri pe care numai pieţele extrem de volatile le pot oferi. Wang spune că Guli Trend Agressive Strategy, fondul de investiţii pe care îl administrează, a urcat cu 750% anul acesta, livrând o creştere de 2100% faţă de martie 2015, momentul când a fost deschis, scrie ZF

 

Acest gen de câştiguri ar ieşi în evidenţă în orice piaţă, dar ele sunt şi mai remarcabile în condiţiile în care fondurile de investiţii din lume sunt lovite peste tot de performanţe slabe şi de retrageri ale clienţilor. În timp ce multe firme precum cea a lui Wang au îmbrăţişat folosirea unor algoritmi pentru tranzacţionare, el spune că mişcările sale sunt dictate de analize de cerere şi ofertă.

 

”Mereu sunt oportunităţi pentru a face profit, sau să pierzi tot dacă greşeşti”, a spus Wang.