Un dealer de droguri a încercat să fugă de Poliție și a intrat cu mașina într-o autospecială a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate

0

Un dealer de droguri din Bacău a refuzat să se predea în timpul unei percheziții și a încercat să fugă de Poliție. Individul a intrat cu mașina într-o autospecială a BCCO și a fost prins în doar 800 de metri.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Brașov, împreună cu procurorii DIICOT Brașov, au făcut cincivid percheziții domiciliare, în municipiul Brașov, și o acțiune de prindere în flagrant delict, urmate de alte două percheziții domiciliare, efectuate în cursul zilei de 14 septembrie, în municipiul Onești, județul Bacău, în două cauze, având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

„În timpul unei activități operative, una dintre persoanele bănuite ar fi refuzat să se supună somațiilor repetate ale polițiștilor și ar fi plecat cu autoturismul său, provocând avarii unei autospeciale de poliție aparținând Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, ulterior fiind oprit după aproximativ 800 de metri”, anunță, sâmbătă, Poliția Română.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2023, bănuiții ar fi comercializat, în mod repetat, către consumatori din județul Brașov, cantități de droguri de risc și mare risc (cannabis, cocaină și MDMA), cu sume cuprinse între 250 de lei și 3.950 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 30 de grame de cocaină, 500 de grame de cannabis, 80 de grame de amfetamină, 44 de comprimate XTC și ketamină.

De asemenea, au fost ridicate 4 telefoane mobile, 2 cântare digitale, 150 de lire, 960 de euro, 400 de dolari si 2.500 de lei.

Șapte persoane au fost duse la audieri, iar, ulterior, vineri, judecătorii au decis arestarea lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.