Un primar a cheltuit 100.000 de lei pe SMS-uri, din bani publici, ca să câștige la „Măruță”

0

Ansamblul Doina Bascovului a participat la o competiție națională organizată în emisiunea „La Măruță” și a avut nevoie de susținerea publicului pentru a merge mai departe. 60.000 de voturi a reușit să strângă ansamblul, scrie bitpress.ro.

 

Problema este acum că în Consiliul Local Bascov din județul Argeș a izbucnit un adevărat scandal, după ce consilierii au aflat că trebuie să achite aproape 20.000 de euro pe sms-urile trimise de pe telefoanele de serviciu de către angajații primăriei. Mai exact, fiecare a avut de trimis câte 100 de mesaje, în condițiile în care un SMS a costat 25 eurocenți.

 

Deocamdată este neclar din buzunarul cui vor fi plătiți acești bani, asta după ce primarul Gheorghe Stancu a propus un proiect prin care factura să fie plătită din buget comunei, însă consilierii de la PNL și o parte dintre cei de la PSD s-au opus.

 

Presa locală mai relatează că aceasta este doar o primă factură, în contul semifinalei, urmând ca luna aceasta să fie organizată și finala.

 

Pe de altă parte, edilul de la PSD afirmă că i se pare cât se poate de normal să susţină un brand local. Mai mult, în timpul emisiunii a declarat că are „foarte multe emoții” și că speră „să mergem cu trofeul acasă”.