Un primar se ia de Nicușor Dan: Capitala va rămâne printre cele mai puțin dezvoltate capitale europene.

Suspendarea PUZ-urilor pentru cinci sectoare, propusă de primarul general Nicușor Dan este criticată de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care este de părere că astfel Capitala va rămâne printre cele mai puțin dezvoltate capitale europene.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, dezaprobă proiectul inițiat de primarul general Nicușor Dan, referitor la suspendarea HCGMB 242/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – PUZ Coordonator Sector 5.

Piedone trage un semnal de alarmă și spune că astfel, Bucureștiul va rămâne printre cele mai puțin dezvoltate capitale europene și că investitorii se vor îndrepta către alte mari orașe din Uniunea Europeană.

„Proiectul (…) va avea efecte și consecințe deosebit de grave asupra teritoriului administrativ al Sectorului 5, dar și asupra Bucureștiului din toate punctele de vedere, fie urbanistic, economic și/sau social și cultural. Practic, ne întoarcem cu două decenii în urmă, la reglementările și direcțiile de dezvoltare din PUG 2000, ceea ce poate însemna, atât pentru Sectorului 5, cât și pentru celelalte sectoare ale Capitalei și chiar pentru Capitală și zonele limitrofe, o sentință cruntă, care condamnă un întreg teritoriu, împreună cu cetățenii săi, nu doar la subdezvoltare, dar și la foamete, lipsa locurilor de muncă, lipsa de prosperitate și în cele din urmă, la involuția orașului”, spun reprezentanții Primăriei Sectorului 5, într-un comunicat de presă.

„Nu o întoarceți (Capitala – n.r.) cu 21 de ani în urmă! Într-adevăr este nevoie de o gândire unitară la nivel de București, trebuie să avem un Plan Urbanistic Zonal la nivelul Capitalei, însă nu prin astfel de proiecte puse pe ordinea de zi a Consiliului General din senin, fără consultări cu ceilalți primari de sectoare. (…) Un astfel de proiect, adoptat pe repede înainte ar duce la un blocaj, nicidecum la dezvoltarea Bucureștiului. Avem nevoie ca investitorii să aloce fonduri pentru proiectele de aici, nu să fugă în alte țări europene. Fac apel și la colegii mei, ceilalți primari ai sectoarelor. Trebuie să fim uniți când vine vorba de dezvoltarea Bucureștiului, care, să nu uităm, este o capitală europeană!”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Proiectul de suspendare a PUZ-urilor va fi supus la vot în ședința Consiliului General al Municipiului București din data de 26 februarie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed