Un restaurant ca o mină de aur

Mucenic Ioana

„Muru descinde în Tytyri” este numele „minei de bucate” finlandeze preparate de un apreciat master-chef din „ţara celor o mie de lacuri”. Timo ‘Lintsi’ Linnamaki, un bucătar renumit care, în mod obişnuit, se ocupă de restaurantul Muru din Helsinki, a devenit responsabil cu meniul restaurantului-mină, meniu inspirat de locaţia mai mult decât originală:

 

„Tema centrală a meniului este elementul „pământ”, pentru că ne aflăm la 80 de metri sub pământ. Pentru a pune la punct meniul, am coborât aici, în mină, şi am meditat îndelung la elementul „pământ”- sursa de inspiraţie a felurilor de mâncare pe care le servim în acest restaurant”, spune Timo “Lintsi” Linnamaki, bucătar-şef.

 

Seara, oaspeţii localului pot coborî chiar până la 350 de metri adâncime, într-o peşteră, cu ajutorul lifturilor „experimentale” instalate de producătorul local Kone. Potrivit departamentului de „branding” al companiei, restaurantul-mină întoarce pe dos moda „pop-up” din lumea restaurantelor, adică tendinţa de a deschide localuri provizorii, peste noapte, în locaţii cât mai neobişnuite:

 

„În ultimii doi ani, restaurantele „pop-up” au devenit foarte populare, adică restaurantele care pur şi simplu „răsar” pentru o săptămână sau o lună într-un loc cu totul neobişnuit. Nouă, finlandezilor, ne place să fim originali, aşa că ne-am gândit să-l numim restaurant „pop-down”, pentru că o luăm, la propriu, „în jos”, coborâm sub pământ. Este un joc de cuvinte”, a spus Ritva Seppanen, şefa echipei de branding Kone.

 

Ideea de a lua o cină mai mult sau mai puţin romantică în măruntaiele pământului pare să se bucure de succes. Oaspeţii, în principal cupluri, sunt atraşi atât de locaţia neobişnuită cât şi de reputaţia maestrului bucătar. Aviz amatorilor: o seară petrecută sub pământ, la „Muru”, costă cel puţin 128 de euro de persoană. Preţul include şi transportul, din centrul oraşului Helsinki până la „mina de bucate” şi înapoi.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole