Gazeta de Sud a prezentat acum o săptămână povestea lui Dan Florian Luţă, un tănăr absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova, angajat în domeniul financiar în oraşul Bournemouth din Marea Britanie. Florian spunea că diferenţa culturală şi incertitudinile cauzate de Brexit îl determină să părăsească Regatul în doi-trei ani. Despre temerile britanicilor legate de imigranţii care le fură locurile de muncă, Florian spunea că sunt nefondate şi că, de fapt, mulţi dintre ei trăiesc pe spinarea statului.
„După cum s-a votat la referendum, ne simţim ciudat, chiar dacă aici unde locuiesc nimeni nu are nimic personal cu tine (…) Majoritatea imigranţilor au venit să muncească cinstit şi plătesc taxe şi contribuţii la stat (…) Pentru slujbe slab plătite nu sunt englezi, pentru că ei procedează astfel: dacă sunt educaţi, nu acceptă o astfel de slujbă, dacă nu sunt educaţi, tot nu o acceptă, pentru că preferă să stea acasă pe ajutorul social, la fel ca orice familie de români. Deci, sistemul lor are o problemă“, explica Florian care demonta alt mit: cel al cerşetorilor români. „În Londra sunt găşti de cerşetori. Și nu, nu sunt din România. Sunt englezi“.
Din Craiova în Bournemouth
În însoritul oraş Bournemouth trăieşte şi munceşte de câţiva ani şi Mihai Cătălin Ionicoiu. Născut în 1989 în comuna Castranova, Mihai a renunţat la studii la vârsta de 20 de ani după ce absolvise Colegiul Tehnic „Ion Mincu“ din Craiova, la profilul întreţinere şi reparaţii utilaje grele. A renunţat pentru că s-a simţit dezamăgit de sistemul din România, povesteşte el. „M-am înscris la Facultatea de Geografie după care, în scurt timp, am renunţat deoarece îmi doream să fiu independent şi nu vedeam nici un viitor, aşa că m-am angajat ca şofer pe stivuitor la un renumit depozit de materiale de construcţii din Craiova. Îmi plăcea ceea ce făceam, dar simţeam că pot mai mult. După trei ani de muncă am luat decizia de a pleca din ţară cu ajutorul unui bun prieten. Nu mi-a fost uşor. Era 2013, era o decizie foarte importantă pentru că rata şomajului crescuse dramatic, nu se mai găseau locuri de muncă şi nu voiam să dau greş“, povesteşte Mihai. Începutul a fost greu. „Când am ajuns în oraşul Bournemouth, situat în sudul Angliei, totul mi se părea foarte ciudat, oamenii se uitau la mine şi îmi zâmbeau, nu înţelegeam foarte bine cum stăteau lucrurile. La început am lucrat într-o spălătorie auto fără acte pentru că nu aveam drept de muncă. Aveam un salariu derizoriu care îmi permitea doar să trăiesc. Am lucrat opt luni, iar între timp îmi chemasem şi prietena. Împărţea fluturaşi pe stradă. Apoi românilor li s-a dat drept de muncă. În tot acest timp reuşisem să strângem ceva bani astfel încât să ne permitem să ne mutăm şi să ne încercăm şansa.”
Citeşte articolul original în Gazeta de Sud