Un velier cu cinci persoane la bord, aflat în pericol de scufundare în Marea Neagră, după ce luase apă la bord, salvat de reprezentanţii ARSVOM – FOTO

0

Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că, în noaptea de luni spre marţi, Căpitănia Mangalia a anunţat că velierul Minorca se află în pericol de scufundare, acesta luând apa la bord.

“În jurul orei 03:30, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) solicită ajutorul navei SAR Theia, aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare pentru a se deplasa către velierul Minorca, spre a-i acorda asistenţă. Sar Theia cu echipajul de la bord, condus de comandant Drăghici Lucian împreună cu Călin Valerică- ofiţer mecanic şi Drăgănoiu Aurel- timonier, s-a deplasat în direcţia indicată de MRCC, respectiv la est de Vama Veche, pentru a acorda ajutor velierului Minorca. În această intervenţie, echipajul de pe SAR Theia a folosit pompa mobilă de santină a navei Sar, pentru a scoate apa din interiorul velierului”, au transmis reprezentanţii ARSVOM.

Sursa citată a menţionat că velierul Minorca împreună cele cinci persoane de la bord, toate de naţionalitate română, a fost remorcat de către nava SAR Theia şi adus în condiţii de siguranţă în Portul Turistic Mangalia.

Reprezentanţii ARSVOM au mai precizat că intervenţia a fost una destul de dificilă din cauza vremii nefavorabile, cu vânt puternic forţă 6 Beaufort.