Ungureanu: Tratatul fiscal semnat de România nu aduce austeritate decât dacă se risipeşte banul public

‘În perioada mandatului meu, România a semnat Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cazul Uniunii economice şi monetare. Sper ca acest tratat să fie curând ratificat de Parlament. Tratatul nu aduce austeritate, aşa cum s-a crezut şi s-a interpretat greşit în câteva rânduri, ci aduce disciplină fiscală şi rigoare. Asta nu înseamnă austeritate decât atunci când risipa banilor publici este regula. Suntem şi am fost împotriva acestui principiu fals de acţiune guvernamentală. Am eliminat această regulă şi rolul guvernului meu a fost să consolideze această realizare’, a menţionat Ungureanu.

 

Acesta a subliniat, de asemenea, că România are dreptul de a avea un deficit structural de 0,7% în contextul în care are o datorie publică mică în comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană.

 

‘România are dreptul de a avea un deficit structural de 0,7% pentru că avem o datorie publică mică. E foarte important pentru noi să participăm la întâlnirile euro-zonei, chiar dacă nu suntem parte a zonei euro. Trebuie să ştim ce se întâmplă în această zonă din perspectiva aderării noastre la zona euro în 2015 şi trebuie să ne putem spune punctul de vedere. Tratatul /Fiscal, n.r./ ne garantează această participare’, a spus Mihai-Răzvan Ungureanu.

 

Guvernul a adoptat pe 20 martie proiectul de lege privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

 

Pe 28 februarie, Guvernul a aprobat un memorandum privind semnarea de către România a Tratatului european de stabilitate. Potrivit Guvernului, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare stabileşte ca limită a deficitului bugetar structural pragul de 0,5%, iar în cazul în care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% şi nu există riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, acest deficit structural poate să ajungă la circa 1% din PIB. Deficitul bugetar maxim ciclic plus cel structural se va încadra în limita de 3% din PIB.

 

Executivul preciza că intrarea în vigoare a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în Uniunea Economică şi Monetară va aduce o consolidare fiscală importantă, în anii următori, pentru România.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed